Anularea legii privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova prin investiții ar costa statul circa 3 milioane de euro, bani pe care autoritățile ar fi nevoite să îi plătească unei companii din Dubai, cu care Guvernul democratului Pavel Filip a semnat un contrat de promovare a legii, în iulie 2018. Pentru a nu prejudicia bugetul statului, Guvernul condus de Maia Sandu a decis suspendarea legii și acordarea cetățeniilor pentru cei 34 de solicitanți, care ar urma să ofere 3 milioane 400 mii de euro, iar ulterior legea să fie anulată. În cazul în care firma din Dubai ar cere prejudicii, statul ar urma să întoarcă banii de la cei care au beneficiat de acest program.

Vânzarea cetățeniei Republicii Moldova contra 100 mii de euro a fost pusă în aplicare începând cu luna octombrie 2017, cu precizarea că de corectitudinea financiară a solicitaților se va ocupa o Comisie special creată pe lângă Ministerul Economiei. În aprilie 2018, Guvernul Filip schimbă legea, astfel încât de corectitudinea financiară a solicitaților se va ocupa o comisie specială, precum și o companie privată sau mai multe. În acest fel, în schemă au fost introduse mai multe companii vestite pentru scheme scandaloase privind vinderea cetățeniei, conform expertului Transparency International Moldova, în trecut ministru de finanţe, Veaceslav Negruţa.

Citește și: (VIDEO) Programul de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiție a fost suspendat

Președintele Comisiei parlamentare de anchetă privind frauda bancară, deputatul Platformei DA, Blocul ACUM, Alexandru Slusari, spune că după modificările operate în luna aprilie 2018, Guvernul Filip a semnat, în iulie 2018, cu o firmă din Dubai (MIC Holding LLC – acronimul pentru Moldovan Investment Company (MIC), companie cu sediul în Dubai, Emiratele Arabe Unite) un contract de promovare a programului. Anularea acestui contract costă Republica Moldova 3 milioane de euro.

„În procesul promovării ideii de vânzare a cetățeniei contra cost a fost angajată o companie din Dubai. Era clar că se cumpăra pașaportul, pentru a se folosi de Acordul fără vize. În cazul în care legea va fi anulată, respectiv va fi anulat contractul cu această firmă din Dubai, statul trebuie să restituie toate cheltuielile de promovare. Conform calculelor de la Ministerul Economiei, suma este de 3 milioane de euro. Până la învestirea noului Guvern am avut 6 beneficiari, iar în buget intrase 600 de mii de euro. Dacă imediat anulam legea, trebuia să întoarcem 3 milioane de euro firmei din Dubai. S-a luat decizia de compromis, căci erau 34 de solicitări. Astfel, putem încasa peste 3 milioane de euro, iar după ce această procedură va fi finalizată vom anula legea și chiar dacă va fi riscul de litigiu cu firma din Dubai statul va întoarce acești bani, fără a avea pierderi la bugetul de stat”, a explicat Slusari în cadrul emisiunii Cotidianul LIVE.

Republica Moldova – stat NATO, unde îți poți deschide un cont offshore

În procesul de promovare a cetățeniei Republicii Moldova, firma din Dubai scrie că țara noastră este membră NATO, iar deschiderea unui cont offshore le va permite solicitanților de pașapoarte moldovenești să își securizeze banii.
Veaceslav Negruţa susține că prin asta s-a încercat offshorizarea Republicii Moldova.

„Lumea caută securitate și chiar și pe asta se speculează. Pe intern, această lege a fost promovată ca lege pentru atragerea investițiilor, ceea ce se întâmplă pe exterior este altceva. Acest program moldovenesc, sub portrete de foști demnitari, scrie că: „dacă vă luați pașaport de Republica Moldova beneficiați de securitatea vieții pe timpuri de neliniște politică, războaie civile sau situații similare. O altă cetățenie, adică moldovenească, vă poate servi la diminuarea plăților fiscale și protejarea proprietăților, asta oferă o siguranță mai mare activelor, un grad mai înalt de intimitate financiară, venituri mai mari, securitate personală și financiară mai mare. Dacă deschideți un cont cu pașaport de Moldova, veți putea achiziționa titluri de valoare și fonduri pe piețele financiare oriunde în lune”. Ca să înțelegem foarte clar, Moldova a fost offshorizată. Deci, nu e vorba de investiții în Moldova, ci este vorba de banii murdari care odată cu primirea cetățeniei îți permite să deschizi cont offshore și să îi folosești oriunde”, a declarat Negruţa.

„Toți cei 34 care au aplicat pentru cetățenie nu au venit să investească în Moldova, ci au venit să beneficieze de aceste avantaje. Partenerii Guvernului Filip care au fost contractați în iulie 2018 (firma din Dubai – n.r.) au contract și acum pretind la recompensă”, a mai spus expertul Transparency International Moldova.

În opinia expertului, această lege trebuie oprită imediat, iar procurorii ar trebui să investigheze cum aceasta a fost promovată, a devenit lege și cum au fost introduce companii private în schemă.

De menționat că, în luna iulie curent, programul de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiție este suspendat. O decizie în acest sens a fost luată în cadrul Consiliului Suprem de Securitate.

Saga aventurii cu „vize de aur”

Programul de vânzare a cetățeniei moldovenești a luat amploare, imediat după ce Executivul de la Chișinău „a ars” aproape toate podurile cu Uniunea Europeană, în momentul anulării alegerilor pentru Primăria Chișinăului la începutului lunii iunie 2018, câștigate de unul dintre liderii opoziției, Andrei Năstase.

Atunci, UE a început gradual să aplice sancțiuni care au mers până la suspendarea ajutorului macrofinanciar de 100 de milioane de euro promis Chișinăului, chiar înaintea pregătirilor pentru alegerile parlamentare.

Astfel, pe 11 iulie 2018, Ministerul Economiei de la Chișinău semna un contract cu consorțiul de companii MIC Holding LLC, Henley&Partners Holdings Ltd, Henley&Partners Government Services Ltd și Henley&Partners International Ltd.

Oficialii moldoveni nu s-au ferit să prezinte programul ca pe o formă de salvare a economiei moldovenești. „Cetățenia pentru investiții este o formă care se aplică în mai multe state, precum Letonia, Malta, Cipru, Canada, Australia și altele. Guvernul Republicii Moldova a elaborat acest instrument având la bază bunele practici internaționale și contând pe identificarea unui partener bun, de încredere, cu experiență internațională. Acum, când partenerul a fost identificat, semnăm contractul cu încrederea că în următorii cinci ani volumul investițiilor va atinge o valoare cumulativă de 1,3 miliarde de euro. Republica Moldova trebuie să fie foarte activă în atragerea investițiilor”, puncta atunci ministrul moldovean al Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici.

Dar tot în aceeași zi, pe 11 iulie 2018, jurnaliștii portalului maltez St. Lucia News au scris că MIC Holding LLC este acronimul pentru Moldovan Investment Company (MIC), companie cu sediul în Dubai, Emiratele Arabe Unite.

Doar două săptămâni mai târziu, pe 26 iulie, Parlamentul de la Chișinău adopta o controversată reformă fiscală care conținea prevederi legate de amnistierea fiscală. Acest pachet de legi, ce ar fi trebuit să stimuleze economia, a legiferat în subsidiar și dobândirea cetățeniei Republicii Moldova în condiții dubioase.

Au fost create astfel 5.000 de cetățenii ce pot fi acordate contra sumei de 100.000 de euro în Fondul de dezvoltare durabilă sau contra investirii a cel puțin 250.000 de euro într-un domeniu strategic de activitate. Mai mult, în forma inițială, Serviciului de Informații și Securitate (SIS) nu i se permitea să cerceteze în prealabil aplicațiile la cetățeniile moldovenești.

Ca tabloul să fie complet, numele aplicanților nu va fi publicat în Monitorul Oficial și vor rămâne secrete, fapt ce ridică mari semne de întrebare privind transparența acestui program.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here