Sursa foto: Facebook/Igor Dodon

Președintele Igor Dodon s-a prezentat la vot la ora 10:30, fiind însoțit de soția sa. El a declarat că are emoții și că-și dorește alegerea unui primar încă din primul tur.

Președintele a făcut un îndemn către „toți locuitorii Republicii Moldova, ca indiferent de unde locuiesc să iasă la vot”.

Dodon a spus că a „votat pentru un primar profesionist”, întrucât „este suficientă atâta demagogie” în fruntea capitalei.

„Poate chiar începând de astăzi lucrurile se vor schimba în bine. Noi toți ne dorim un oraș mai curat, mai sigur, iar asta e în mâinile noastre”, a declarat Igor Dodon.

Șeful statului a mai spus că astăzi Moldova are „alegeri libere” și indiferent de cine va câștiga nu va avea motive de a contesta scrutinul.

„Cel care va pierde, ar fi bine să recunoască asta și să-l felicite pe învingător”, a îndemnat Igor Dodon.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here