Circa 17 accidente, soldate cu 19 persoane traumatizate și una decedată în acest weekend: Ce încălcări au făcut șoferii

Autor: , in Social / 21 octombrie, 2019, 14:54

În perioada 18-20 octombrie, pe teritoriul Republicii Moldova s-au produs 17 accidente, soldate cu 19 persoane traumatizate și una decedată. Potrivit Inspectoratului Național de Patrulare (INP), în aceleași zile, au fost depistate 1.400 de încălcări ale Regulamentului de Circulație Rutieră, cele mai frecvente fiind din cauza vitezei și conducerii în stare de ebrietate, ce constituie în total 916 de încălcări.

Totodată, angajații INP au depistat 25 cazuri în care șoferi nu dețineau actele la ei și au întocmit 135 de procese-verbale conducătorilor auto, pentru nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră și de acordare a priorității de trecere.

Pentru ca numărul accidentelor să se diminueze, iar siguranța oricărui participant la trafic să fie asigurată, INP reamintește șoferilor să evite să urce la volan dacă a consumat alcool, să fie atent la indicatoarele și marcajele rutiere, să ajusteze viteza la condițiile de drum și de trafic și să se asigure că toți pasagerii au centurile cuplate.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *