Cel mai important lucru care merită a fi remarcat în cadrul alegerilor de duminică e că am avut, într-adevăr, parte de cel mai corect și liber scrutin din ultimii ani. O doză de libertate pe care nu prea am simțit-o anterior este, deocamdată, singurul plus pe care l-a adus coaliția PSRM-ACUM încropită la 8 iunie.

Cu câteva excepții din audiovizual, venite în special din trusturile lui Plahotniuc și Dodon, campania a fost una absolut decentă, fără implicarea resurselor administrative, fără intimidări, turism electoral, corupție, atacuri murdare, de care am avut parte din plin în ultimii ani.

Și voturile parcă s-au împărțit mai democratic ca niciodată, existând un echilibru interesant între principalele entități politice ale momentului.

Trucul socialiștilor

La scurt timp după ce au fost disponibile rezultatele finale, i-am văzut pe cei din PSRM propunând ACUM-ului să extindă coaliția la nivel național. Socialiștii le-au propus partenerilor lor de la guvernare să le voteze președinți de raioane peste tot unde au ocupat prima poziție, în schimbul unei susțineri reciproce.

Ion Ceban, care a reușit deja să facă turul cam tuturor televiziunilor importante după alegeri, a insistat și el pe o coaliție cu ACUM în CMC, aducând și mai multe argumente în favoarea ideii sale. De partea cealaltă, Andrei Năstase a respins categoric ideea celui împotriva căruia va lupta pentru mandatul de primar la 3 noiembrie.

Insistența socialiștilor asupra acestei idei, a doua zi după alegeri, reprezintă mai degrabă un truc electoral care vizează Chișinăul. Șansele lui Ion Ceban de a învinge cresc cu cât scade falia dintre el și alegătorii de dreapta. Deja coaliția de guvernare PSRM-ACUM reprezintă un atu important pentru socialist. Dacă până la turul II ar fi anunțată o coaliție între cele două entități, atunci falia aceasta va fi și mai mică, iar electoratul care în ultimii 15 ani a votat mai mult împotriva candidatului de stânga decât pentru cel de dreapta, va avea o dilemă serioasă – dacă de data aceasta mai este valabilă a această paradigmă.

În aceeași logică se înscrie și vehemența cu care Andrei Năstase respinge ideea unei coaliții cu PSRM.

Jocurile nu sunt făcute

Am văzut, imediat după ce au devenit clare scorurile lui Ceban și Năstase din primul tur, mai multe voci care au spus că Năstase este ca și primar și are deja mandatul în buzunar.

Matematica le-ar da dreptate, pentru că scorurile celor doi sunt aproape identice cu cele din 2018. Doar că între timp datele problemei s-au schimbat semnificativ, iar misiunea lui Năstase e un pic mai dificilă acum. În primul rând, pentru că nu mai are același statut de om antisistem de care s-a bucurat anul trecut și care a făcut ca locuitorii capitalei să se mobilizeze în jurul său. Iar în al doilea, pentru că această coaliție cu PSRM cântărește încă destul de greu pentru o parte din electoratul unionist, care a mers în primul tur spre Chirtoacă și Țîcu.

Năstase are însă și câteva atuuri. Principalul e că ACUM se bucură astăzi de o susținere puternică în UE. Iar Chișinăul fără susținere financiară externă considerabilă nu are nicio șansă. În acest context, ar fi totuși mai ușor pentru un reprezentat al blocului proeuropean să atragă finanțări europene. Așadar, mai multă geopolitică…

Miza principală a lui Andrei Năstase pentru turul II ar fi să asigure minimum prezența înregistrată în primul tur. Totuși, o participare cu cel puțin 10-15 mii de oameni în plus, care să se ridice la prezența din iunie 2018, i-ar da mai multă siguranță pentru o victorie. Pentru asta trebuie însă să-și joace mai bine atuul geopolitic, să iasă de această dată în dezbateri și per total să fie mult mai activ decât a fost în primul tur.

De cealaltă parte, Ceban pornește cu același handicap, de a fi reprezentatul stângii proruse la Chișinău, care i-a jucat festa și anul trecut. Așa cum s-a întâmplat și cu Greceanîi și Dodon în scrutinele anterioare.

Are însă și el un atu important în faptul că dă dovadă de o cunoaștere mai bună a problemelor capitalei decât contracandidatul său, asta și pentru că s-a aflat timp de mai mulți ani în CMC.

Miza lui Ceban este să-și poate și el mobiliza cei aproape 117 mii de alegători socialiști care l-au votat la 3 iunie 2018. Acest scor, în cazul unei prezențe precum cea de la 20 octombrie asigurându-i victoria.

În orice caz, lucrurile sunt departe de a fi tranșate, iar orice prezență la 3 noiembrie sub 240 de mii de alegători poate aduce un rezultat surpriză.

Alex Cozer

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here