Condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare. Un bărbat de 33 de ani și-a înjunghiat mama, deși avea interdicția de a se apropia de casă mai mult de 200 de metri

Autor: , in Social / Uncategorized / 23 octombrie, 2019, 17:28

Un bărbat cu vârsta de 33 de ani, care și-a rănit cu cuțitul mama de 71 de ani, chiar dacă anterior îi fusese interzis să se apropie de casă mai mult de 200 metri, a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare. Decizia motivată a fost pronunțată de Curtea de Apel Chișinău, anunță Procuratura.

Potrivit instituției, calvarul femeii părea să se fi terminat în toamna anului 2018, atunci când instanța de judecată a instituit împotriva tânărului o ordonanță de protecție a acesteia, prin care nu avea voie – timp de 3 luni – să se apropie mai mult de 200 metri de apartamentul în care locuiau împreună în Chișinău ori să o contacteze pe victimă. De asemenea, acesta a fost obligat să urmeze un curs de consiliere psihologică, oferit gratuit de către o organizație neguvernamentală.

Însă, tânărul a hotărât să ignore ordonanța de protecție emisă de instanța judecătorească. Astfel, acesta a năpustit în locuința victimei de 4 ori și, chiar dacă mama i-a permis să intre, acesta s-a comportat agresiv, ceea ce a făcut necesară intervenția poliției. Mai mult decât atât, în unul din aceste cazuri de încălcare a interdicției, în mod intenționat și-a înjunghiat mama cu cuțitul, iar ulterior, femeia fost transportată de urgență la spital, pentru îngrijiri medicale.

În vara acestui an, bărbatul a fost condamnat de Judecătoria Chișinău, dar executarea pedepsei i-a fost suspendată condiționat, însemnând că acesta se putea afla la libertate. Procurorii, însă, au considerat această pedeapsă prea blândă și au contestat hotărârea judecătorească.

Drept rezultat, Curtea de Apel Chișinău l-a condamnat pe feciorul mamei agresate la ispășirea pedepsei cu închisoarea în penitenciar, pentru un termen de 3 ani și 6 luni.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X