Turcia „nu are nevoie” să reia ofensiva împotriva forţelor kurde din nordul Siriei deoarece acestea s-au retras din zonele de frontieră, a anunţat marţi seara ministerul apărării de la Ankara, informează miercuri AFP.

„În acest stadiu, nu este nevoie să conducem o nouă operaţiune”, se arată într-un comunicat al ministerului turc al apărării.

Turcia a lansat pe 9 octombrie o ofensivă în nordul Siriei intitulată „Izvorul Păcii”, operaţiune ce a vizat miliţia kurdă siriană a Unităţilor de Protecţie a Poporului (YPG), pe care Ankara o consideră o grupare teroristă, scrie Agerpres,

În urma unui acord încheiat de preşedintele Erdogan cu vicepreşedintele american Mike Pence, ce prevede crearea unei zone de securitate în nordul Siriei, Ankara a acceptat pe 17 octombrie să îşi suspende ofensiva timp de 5 zile, termen care a expirat marţi, la ora 19:00 GMT.

„La încheierea perioadei de 120 de ore, SUA au anunţat că s-a încheiat retragerea YPG din zonă”, se precizează în comunicat.

Conform unei surse diplomatice turce, retragerea kurzilor a fost confirmată telefonic de secretarul de stat american Mike Pompeo omologului turc Mevlut Cavusoglu.

Anunţul survine pe fondul convenirii, marţi, de către preşedinţii Putin şi Erdogan, a realizării împreună a controlului frontierei turco-siriene.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here