Accident mortal la Strășeni. O femeie și-a pierdut viața, iar alte patru persoane au ajuns cu răni la spital

Autor: , in Social / Uncategorized / 24 octombrie, 2019, 12:43

O femeie și-a pierdut viața, iar alte patru persoane au ajuns cu răni la spital, în urma unui accident care s-a produs aseară în apropierea satului Cojușna din raionul Strășeni.

Accidentul a avut loc în jurul orei 17:45.

Potrivit poliției locale, automobilul de marca Toyota, la volanul căruia se afla o femeie de 59 ani, având ca pasager pe soțul ei de 60 ani, se îndreptau spre casă, în satul Cojușna.

„La un moment dat, aceștia au staționat regulamentar pe banda laterală stânga și când au vrut să pornească, automobilul în care se aflau a fost lovit din spate de o altă mașină de marca Opel,condus de un bărbat de 35 ani, având ca pasageri două femei”, a precizat ofițerul de presă al IP Strășeni, Silvia Vetcu.

În urma impactului, șoferița din automobilul de model Toyota a decedat pe loc, iar soțul acesteia, șoferul mașinii de marca Opel și pasagerii lui au fost transportați la Spitalul Raional Strășeni cu diverse traumatisme.

Pe cazul dat urmează a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia se va stabili cine se face vinovat de producerea accidentului.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X