Brexitul s-ar putea amâna din nou

Autor: , in Externe / 24 octombrie, 2019, 14:15

Conferinţa Preşedinţilor din Parlamentul European a evaluat joi ultimele evoluţii privind Brexitul şi a luat decizia ca preşedintele PE, David Sassoli, să-i scrie preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, pentru a-i recomanda să accepte solicitarea unei noi amânări a ieşirii Regatului Unit din UE până la 31 ianuarie anul viitor, informează un comunicat al PE.

Conferinţa Preşedinţilor continuă să aibă opinia că procedura de validare privind acordul de retragere nu este o formalitate şi trebuie să aibă la bază o analiză minuţioasă a textului, scrie Agerpres.

„Această amânare va permite Marii Britanii să-şi clarifice poziţia şi Parlamentului European să-şi exercite rolul în mod corespunzător”, a subliniat preşedintele Sassoli, potrivit comunicatului PE.

Având în vedere timpul pe care îl necesită o astfel de activitate asiduă, Conferinţa Preşedinţilor a recomandat ca Consiliul European să accepte cererea prim-ministrului britanic Boris Johnson de pe 19 octombrie 2019 pentru amânarea aplicării articolului 50 al Tratatului UE până la 31 ianuarie 2020, cu opţiunea ca această perioadă să se poată încheia mai devreme dacă procedurile de ratificare şi de validare vor fi încheiate atât în Marea Britanie, cât şi în Parlamentul European.

De asemenea, Conferinţa Preşedinţilor subliniază că decizia Consiliului European privind o amânare ar trebui să ţină cont că procedura de validare a Parlamentului European va începe numai după ratificarea acordului de retragere de către Regatul Unit, mai precizează textul citat.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X