Accident pe un șantier de construcții din Capitală. Un muncitor de 24 de ani s-a ales cu vătămări grave după ce a căzut de la înălțime
Un tânăr de 24 de ani a căzut de la etajul 5 al construcției la care lucra. Accidentul a avut loc astăzi, pe un șantier de pe strada Bogdan Voievod din Capitală, în jurul orei 11:27.
Potrivit comunicatului de presă al Agenției pentru Supraveghere Tehnică (AST), în acel moment, un grup de salariați executau lucrări de termoizolare a fațadei la șantierul de construcție. „La ora 11:00, a fost accidentat prin cădere de la înălțime, nivelul 5, un salariat în vîrstă de 24 ani, muncitor necalificat”, anunță AST.
La moment, angajatul se află în stare gravă, dar stabilă, la Spitalul de urgență din municipiul Chișinău.
Conform Regulamentului privind cercetarea accidentelor de muncă aprobat prin Hotărârea de Guvern 1361 din 22.12.2005, Agenția a emis dispoziția nr. 27CA din 25.10.2019 cu privire la cercetarea accidentului de muncă, pentru stabilirea tuturor faptelor și circumstanțelor care au contribuit la producerea evenimentului.
Comentarii