Primul pas pentru deblocarea Brexitului: Laburiştii acceptă declanşarea alegerilor anticipate în decembrie

Autor: , in Externe / 29 octombrie, 2019, 18:32

Şeful opoziţiei din Parlamentul britanic, Jeremy Corbyn, a acceptat solicitarea prim-ministrului Boris Johnson şi a Partidului Conservator de a programa alegeri anticipate în luna decembrie, relatează CNN. Decizia vine după ce votul pe acordul pentru Brexit al prim-ministrului a fost amânat, iar legislativul britanic a hotărât amânarea datei Brexitului pentru 31 ianuarie 2020.

Liderul Partidului Laburist şi-a dat acordul pentru declanşarea alegerilor anticipate în luna decembrie. Şi Boris Johnson dar şi laburiştii speră că prin alegeri anticipate vor putea debloca, într-un final impasul în ceea ce priveşte Brexitul, conform digi24.ro.

Boris Johnson speră să obţină o majoritate solidă cu ajutorul căreia să poate să primească votul pentru acordul negociat cu UE şi să-şi continue activitatea în fruntea executivului de la Londra pentru încă patru ani.

Jeremy Corbyn, în schimb, speră să ca partidul său să obţină majoritatea, fapt ce l-ar propulsa în fruntea guvernului Regatului. Laburiştii vor declanşarea unui nou referendum prin care britanicii să aleagă dacă mai vor Brexit, iar dacă răspunsul este afirmativ, ce fel de acord îşi doresc.

„Oricine ar deveni noul prim-ministru, va trebui să aibă curajul să îşi confrunte acordul sau lipsa unui acord (de divorţ cu UE) cu un vot popular. În aceste condiţii, vreau să clarific faptul că laburiştii vor face campanie pentru rămânerea în UE în confruntarea cu o ieșire fără acord sau un acord conservator ce nu protejează economia şi locurile de muncă”, spunea Jeremy Corbyn în luna septembrie.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X