Ronaldo ar prefera să joace doar în Liga Campionilor şi pentru Portugalia

Autor: , in Sport / 29 octombrie, 2019, 14:55

Starul portughez Cristiano Ronaldo, atacantul echipei Juventus Torino, aflat în cursa pentru câştigarea celui de-al şaselea Balon de Aur din cariera sa, a declarat pentru revista France Football că, dacă ar putea alege, ar juca doar în meciurile din Liga Campionilor şi în cele ale reprezentativei ţării sale.

„Dacă ar depinde de mine, aş juca doar în meciurile importante. Cele ale echipei naţionale şi în Champions League. Astfel de meciuri mă motivează, cele cu miză, într-un mediu dificil, sub presiune. Însă trebuie să fiu profesionist şi să-ţi onorezi familia şi clubul care te plăteşte. Trebuie să dai tot ceea ce ai mai bun în fiecare zi”, a spus Ronaldo.

Fotbalistul lusitan s-a referit şi la rivalitatea cu argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona), din perioada în care a evoluat în Spania, la Real Madrid, scrie Agerpres.

„Mulţi oameni spun că ne alimentam reciproc. Faptul că ne-am aflat faţă în faţă, în Spania, ne-a permis să fim mai buni, să avem performanţe mai bune şi acest lucru este cu siguranţă adevărat… Dintr-un anumit punct de vedere, a fost o rivalitate sănătoasă, simbolul celor două cluburi, Real şi Barca”, a precizat Ronaldo.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X