(VIDEO) Dodon atenționează Blocul ACUM: Va fi sau nu va fi coaliție. Lucrurile se pot schimba săptămâna viitoare

Autor: , in Politic / 3 noiembrie, 2019, 13:01

Președintele Igor Dodon atenționează Blocul ACUM că de săptămâna viitoare lucrurile ar putea să se schimbe, în contextul în care, spune el, „unii parteneri au trecut niște limite în această campanie electorală”.

„Eu îmi doresc ca această majoritate parlamentară să își continue activitatea. Trebuie să spunem sincer că din partea noastră, a echipei mele, noi am susținut acest Guvern. Lucrurile se pot schimba săptămâna viitoare, pentru că unii parteneri au trecut niște limite în această campanie electorală”, a comentat Igor Dodon.

„Sunt două scenarii – sau va fi sau nu va fi coaliție”, a completat Dodon.

Șeful statului a criticat dur activitatea Guvernului în ultima perioadă, în special a unor ministere. El i-a reproșat Maiei Sandu și că s-a afișat într-un clip de susținere a lui Andrei Năstase cu fostul primar Dorin Chirtoacă.

De menționat că, săptămâna viitoare în Parlament va fi dezbătută o moțiune de cenzură, înaintată de PDM, împotriva Guvernului Sandu.

„La această moțiune de cenzură voi merge și voi da răspunsuri la absolut toate întrebările pe care le au deputații, dar se pare că unii sunt deranjați de eforturile noastre de combatere a schemelor, de eliminare a corupției și, de aici au pornit mai multe discuții. Sunt gata să discutăm cu argumentele pe față, în mod transparent și să apărăm ceea pe ce insistă Guvernul și pe ce va insista în continuare”, a comentat astăzi Maia Sandu.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X