Sursa foto: gov.md

Guvernul Maiei Sandu modifică din nou Legea Procuraturii, după ce s-a constatat că, concursul organizat de Comisia de preselectare a candidaților la funcția de procuror general a fost viciat de unul din membrii Comisiei prin acordarea în mod „disproporțional” a punctajului, fapt ce a „distorsionat rezultatul final”.

Astfel, Guvernul a decis să își asume răspundere în fața Parlamentului, iar conform noilor modificări, prim-ministrul va selecta doi candidați la funcția de procuror general pe care îi va înainta Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Ulterior, CSP va înainta președintelui țării spre numite un singur candidat.

Prim-ministra va selecta cei doi candidați cu sau fără ajutorul unei Comisii.

Sandu susține că este gata să își asume această răspundere politică, „pentru a identifica lista de candidați, în care să avem încredere că sunt oameni onești, care vor lucra doar în conformitate cu legea”.

„Oamenii cer un procuror general al dreptății. Am promis justiție adevărată atunci când am fost de acord să devin prim-ministru și acest obiectiv a fost la baza creării majorității parlamentare. Doar prin asigurarea unei justiții adevărate Guvernul poate crește salariile, pensiile, poate construi grădinițe, spitale, poate să facă drumuri calitative și durabile și cel mai important să redea încrederea cetățenilor în propria lor țară. Fără justiției nu ne mișcăm din loc, ci pierdem în fiecare zi oameni dezamăgiți, care aleg să trăiască în alte țări”, a comentat Maia Sandu.

De menționat că, dacă în termen de 3 zile nu se înregistrează o moțiune de cenzură în Parlament, proiectul devine lege și intră în vigoare. Dacă se înregistrează moțiunea de de cenzură, aceasta trebuie dezbătută în Parlament și, în caz că moțiunea de cenzură are susținerea a cel puțin 51 de deputați, Guvernul pică. De precizat, că PSRM a solicitat în aceste clipe demisia ministrei Justiției, Olesea Stamate.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

1 COMENTARIU

  1. Bravo doamna Prim-ministru! Tot respectul si nici un pas inapoi ei doresc sa controleze toate sferele si sa faca iar monopol dar deja sub conducerea Guvernului Sandu!
    Ei au schemele lor !
    Nici un pas si pese labe sa le dati sa nu indrazneasca !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here