Sursa foto: chisinau.md

Primăria Chișinău a dat start lucrărilor de amenajare a aleii pietonale de pe bulevardul Dacia din sectorul Botanica al Capitalei. Potrivit autorităților municipale, urmează a fi reabilitat parapetul cu scări, precum și trotuarul către biblioteca „M. Lomonosov”.

Astfel că, pe suprafața aleii de circa 2.600 metri pătrați va fi instalat pavaj nou, iar scările centrale vor fi reconstruite. De asemenea, treptele din preajma bibliotecii „M. Lomonosov” vor fi reparate, iar toate coborârile de pe alee până la bd. Dacia vor fi reconstruite. Proiectul mai prevede amenajarea iluminatului public în zona pietonală, precum și a mobilierului urban (bănci și coșuri de gunoi).

Lucrări de amenajare în sectorul Botanica se anunță și în cartierul din str. Belgrad, 19. Aici va fi reparat trotuarul și vor fi amenajate patru adrese pentru parcare (din pavaj ecologic), cu o suprafață totală de 1. 700 metri pătrați.

Lucrările pentru ambele proiecte vor fi finalizate până la sfârșitul anului curent.

În anul 2019, pentru realizarea proiectelor de amenajare a spațiilor publice din sectoarele capitalei au fost prevăzuți câte 5 milioane de lei per sector, iar majoritatea lucrărilor au fost deja realizate.

Sursa foto: chisinau.md
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here