Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, afirmă că România susține eforturile prim-ministrului Maia Sandu și ale coaliției de guvernare pentru a depăși actualul impas politic.

„Reformele sunt critice pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova și menținerea parcursului său european”, se arată în mesajul transmis de Ioniță.

„În calitate de partener strategic, România face un apel la responsabilitate politică, subliniind necesitatea ca liderii politici ai Republicii Moldova să identifice rapid consensul asupra unei soluții care să asigure stabilitatea, să păstreze calea către reforma justiției, să permită Guvernului să îmbunătățească viața tuturor cetățenilor Republicii Moldova, precum și să continue parcursul european al țării”, se mai arată în mesajul transmis de Ambasadorul României la Chișinău.

Amintim că, deputații se întrunesc la ora 15:00 în ședință pentru a analiza asumarea Guvernului privind funcția de procuror general.

Socialiștii și Igor Dodon insistă ca proiectul de lege să fie retras, în timp ce Blocul ACUM susține că poate renunța la asumarea Guvernului doar dacă deputații votează în două lecturi proiectul.

La această oră în fața Parlamentului se adună mai mulți oameni, susținători ai Guvernului.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here