Președintele Igor Dodon a invitat deja fracțiunile parlamentare la discuții privind formarea unor coaliții de guvernare, așteptându-le miercuri, în prima jumătate a zilei, la Președinție.

După demiterea Guvernului, Dodon a declarat în cadrul unei conferințe de presă că Maia Sandu „a provocat intenționat căderea întregului cabinet de miniștri și criza din Coaliția de guvernare, inclusiv pentru a distrage atenția cetățenilor de la politicile economice și sociale eronate, ineficiente din ultimele cinci luni”.

„În afară de promisiuni peste promisiuni, Maia Sandu n-a fost capabilă să ofere practic deloc rezultate și, prin urmare, a vrut să distragă atenția de la această rușine. Este grav că motivul care a dus la finalul de azi a fost încăpățînarea Maiei Sandu de a impune propriul procuror general, unul subordonat politic. Deci asumarea de răspundere a premierului Maia Sandu n-a vizat alegerea transparentă și democratică a unui procuror general, așa cum fals s-a invocat, dar a fost o inițiativă anticonstituțională, uzurpatoare, prin care se încerca subordonarea politică a Procuraturii Generale”, a acuzat Dodon.

În aceste condiții, el declarat că „este vital ca deputații din actuala majoritate parlamentară să meargă mai departe împreună, să facă imediat o propunere cu privire la desemnarea unui nou premier”.

„În cazul în care orgoliul unor politicieni va fi mai mare decât dorința de a menține stabilitatea și de a evita criza și anticipatele, îmi voi asuma eu, ca Președinte al țării, responsabilitatea de a veni cu propuneri și acțiuni concrete prin care să depășim această situație dezastruoasă, inclusiv voi propune un prim-ministru din afara politicii, un profesionist cu o echipă guvernamentală de tehnocrați, capabil să preia rapid activitatea guvernamentală și să o gestioneze eficient.”.

În context, el a invitat, pentru miercuri, la consultări fracțiunile parlamentare pentru a vedea ce soluții au și pentru a le comunica propunerile sale de depășire rapidă a crizei.

„Dacă este identificat rapid un candidat la funcția de premier, chiar mâine poate fi înaintat, iar săptămâna viitoare învestit”, a spus Dodon.

El a mai spus că PSRM nu va face coaliție cu PD, dar că va discuta cu toate fracțiunile în vederea susținerii unui Guvern tehnocrat.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here