Sursă foto: caleaeuropeana.ro

Necesitatea reformelor din Republica Moldova nu a dispărut odată cu destituirea guvernului de la Chişinău şi relaţia cu această ţară se va baza în continuare pe respectarea statului de drept şi a standardelor democratice, a declarat marţi Uniunea Europeană, după ce executivul condus de Maia Sandu a fost demis printr-o moţiune de cenzură.

”Coaliţia începuse o serie de iniţiative pentru a respecta angajamentele-cheie făcute începând din iunie, mai ales cu privire la combaterea corupţiei, la independenţa justiţiei şi la anchetarea fraudei bancare. Necesitatea unor asemenea reforme nu a dispărut odată cu demiterea guvernului. Parteneriatul Uniunii Europene va rămâne concentrat pe furnizarea de beneficii tangibile pentru cetăţenii moldoveni. În acest spirit, UE este angajată să lucreze cu aceia din Republica Moldova care susţin procesul de reformă aflat în centrul Acordului de Asociere, în particular cu privire la combaterea corupţiei şi la interesele legitime indiferent de afilierea politică, la asigurarea independenţei sistemului judiciar şi la depolitizarea instituţiilor de stat. Vom continua să ne bazăm relaţia cu Republica Moldova pe principiul condiţionalităţii şi pe respectarea statului de drept şi a standardelor democratice”, relevă o declaraţie difuzată de Maja Kocijancic, purtătoare de cuvânt a şefei diplomaţiei europene Federica Mogherini.

Guvernul de la Chişinău, condus de Maia Sandu, a fost demis marţi de Parlament prin moţiune de cenzură adoptată cu 63 de voturi PSRM și PD. Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului a fost depusă vineri de deputaţii socialişti, parteneri la guvernare, după ce executivul şi-a asumat răspunderea pentru un proiect de modificare a Legii Procuraturii.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here