Vicepreședintele fracțiunii parlamentare a Platformei DA, Alexandru Slusari, a amintit că Ion Chicu, premierul desemnat, a făcut parte din Guvernul Filip, acuzat până recent inclusiv de socialiști de uzurparea puterii de stat.

„Mă întreb și îi întreb pe deputații socialiști, unde era domnul Ion Chicu în perioada 8-14 iunie, când colegul Vlad Bătrîncea îi ajuta pe unii colegi socialiști să găsească unde să doarmă. Atunci domnul Chicu dormea acasă, în liniște. Noi am făcut comisie de anchetă privind uzurparea puterii în stat, iar domnul Chicu se numără printre membrii Guvernului care a uzurpat puterea”, a declarat Alexandru Slusari.

El a mai spus că acest Executiv este unul negociat de Igor Dodon și Vladimir Plahotniuc și nu va avea o durată prea lungă de viață

„Guvernul lui Dodon, negociat în condițiile obscure cu Plahotniuc. Consecințele le vom vedea în scurt timp din acțiunile Procuraturii”, a mai spus Alexandru Slusari.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here