Sursa foto: gov.md

Guvernul în exercițiu al Maiei Sandu se întrunește în ședință.

Pe ordinea de zi sunt două subiecte. Este vorba de un subiect ce ține de cadre și altul privind repartizarea unor alocații aprobate prin Legea bugetului de stat pentru anul 2019.

Conform proiectului care urmează a fi prezentat de ministrul în exercițiu al Finanțelor, se vor repartiza, din alocațiile aprobate în bugetul de stat pentru anul 2019, către bugetele autorităților publice locale transferuri cu destinație specială în sumă de 363.349 mii lei și alte transferuri curente cu destinație generală în sumă de 120.732 mii lei, în scopul acoperirii parțiale a cheltuielilor pentru implementarea prevederilor Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

„Prin derogare de la Regulamentul privind finanțarea în bază de cost standard per elev a instituțiilor de învățământ primar și secundar general din subordinea autorităților publice locale de nivelul al doilea, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 868/2014
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr. 319-324, art. 930), alocațiile destinate instituțiilor de învățământ primar, gimnazial și liceal se vor repartiza instituțiilor respective în funcție de necesitățile identificate la nivel de fiecare instituție de învățământ”, conform proiectului.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here