Președinta PAS Maia Sandu primește noi îndemnuri de a coaliza cu Partidul Democrat împotriva Guvernului asumat de președintele Igor Dodon.

Fostul ministru al Justiției de la București și europarlamentar, Monica Macovei, a declarat în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă că lupta pentru o justiție liberă va continua în Republica Moldova.

„Știu ce s-a întâmplat în Republica Moldova, dar nu știu dacă pentru aceste poziții de management, că ele sunt poziții mari de management – procuror general sau șef anticorupție – da, din cauza justiției, a căzut guvernul. E extrem de păcat, pentru că e un guvern în care s-a investit multă speranță, chiar dacă multă lume, chiar și eu, de exemplu, am crezut că va fi foarte greu, pentru că trebuia să iasă Moldova dintr-un impas și nu era bine văzută și pentru că se ducea înapoi de pe drumul pe care pornise, de pe calea integrării europene și aici trebuia pur și simplu călcat pe sârmă, adică cu atenție fiecare pas de către premier, de către Maia Sandu”, a declarat Monica Macovei.

Ea a criticat atitudinea Partidului Democrat și a președintelui formațiunii, Pavel Filip, de a susține moțiunea de cenzură.

„Aș vrea să fiu convinsă că dl Filip este total independent, că este puternic și că nu mai are nicio legătură cu Plahotniuc, și că nu este influențat de Plahotniuc, oriunde ar fi Plahotniuc sau de alți prieteni de-ai lui Plahotniuc, pentru că dacă ar fi așa, atunci s-ar fi luptat să rămână în continuare cu Maia Sandu și ar fi negociat la moțiunea de cenzură să nu treacă”, a spus fostul ministru român al Justiției.

Ea a criticat-o și pe Maia Sandu, considerând că aceasta s-a grăbit cu asumarea răspunderii, dar o îndeamnă să facă o coaliție cu PD: „Maia Sandu poate în continuare să facă o alianță cu Partidul Democrat și să dea jos acest guvern, printr-o moțiune de cenzură”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here