Sursa foto: Facebook/Olga Guţuţui

Olga Guțuțui, membră a Consiliului Audiovizualului, anunță că demisionează după mai bine de patru ani de activitate. Aceasta susține că, Consiliul s-a transformat în „garant al interesului politic în audiovizual”.

„Sunt patru ani și jumătate de când am fost numită în funcția de membră a Consiliului Audiovizualului. O fi mult sau puțin, nu știu. Cert este că e mai mult decât un mandat de președinte:). Am venit la CA cu mult curaj, încredere și dorință de a contribui la edificarea unui spațiu audiovizual liber, de calitate și în serviciul cetățeanului. Un singur vot însă nu este suficient, întrucât deciziile se iau cu majoritate de voturi. Ba mai mult, se pare că deciziile se iau dincolo de pereții autorității de reglementare. Or, altfel nu poate fi explicat faptul de ce Consiliul, din garant al interesului public în domeniul audiovizualului, s-a transformat în garant al interesului politic în audiovizual, din autoritate publică autonomă și independentă, Consiliul a devenit o entitate ce poartă chipiu colorat, iar culoarea acestuia, la o anumită perioadă, se schimbă, după cum se schimbă dimensiunile grupurilor media controlate de către politicieni. Despre aceasta vorbesc deciziile, atitudinile și abordările autorității de reglementare. Este o realitate tristă, dar care nu poate fi negată”, anunță Guțuțui.

Citește și: (VIDEO) Ceartă la ședința Consiliului Audiovizualului; Trei membri cer alegerea unui nou președinte. Vicol se opune

În context, aceasta a anunțat că își depune demisia din funcția de membră a Consiliului Audiovizualului.

„Azi va fi ultima mea zi în cadrul autorității de reglementare și, respectiv, ultima ședință la care voi participa în calitate de membră a Consiliului. Plec împărtășind același crez: mass-media trebuie să fie independentă, să funcționeze în condiții de concurență loială, să informeze corect și echidistant cetățenii”, a mai anunțat Olga Guțuțui.

Olga Guțuțui a devenit membră CA în 2015, fiind numită prin concurs de Comisia parlamentară pentru mass-media. Potrivit regulamentului, mandatul ei urma să expire în 2020.

La 5 septembrie curent, Dorina Curnic, un alt membru al Consiliului Audiovizualului a anunțat că demisionează din funcție, nefiind de acord cu „managementul defectuos” din ultima perioadă.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here