(VIDEO) Ninsori abundente în Italia: Cod roșu de avalanșe, în zona montană

Autor: , in Externe / 18 noiembrie, 2019, 17:04

O avalanșă a măturat duminică dimineață localitatea Val Martello din Tirolul de Sud, după ce, în ultimele zile, a nins din abundență. Localnicii s-au trezit cu un râu de zăpadă amestecată cu roci și crengi, care coboară la vale pe străzile din sat. Zăpada desprinsă de pe munte a blocat drumurile și a avariat câteva case.

Conform presei străine, ninsorile abundente din ultimele zile au lăsat fără curent electric mii de locuințe.

Duminică dimineață localnicii din Val Martello s-au trezit cu un râu de zăpadă amestecată cu pietre și crengi. Multe case au fost distruse, iar drumurile au fost blocate în urma căderilor de zăpadă.

Guvernul provinciei din Tirolul de Sud afirmă că în regiunea montană au căzut aproximativ doi metri de zăpadă, iar mass-media din Italia și Austria spune că mai multe sate au fost izolate.

Zăpada abundentă a provocat, de asemenea, întreruperi de curent din cauza copacilor căzuți peste liniile electrice. Conform presei locale, aproximativ 12.500 de gospodării au rămas fără energie electrică, iar sistemul de telefonie a fost parțial oprit.


Ziarul italian „La Repubblica” spune că aproximativ 150 de pompieri, voluntari și alți lucrători de urgență încearcă să gestioneze situația, care au răspuns la „sute de apeluri” până acum.

Autoritățile locale au emis avertizări de cod roșu și atrag atenția că noi avalanșe sunt așteptate în zilele următoare.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X