Premierul Ion Chicu a avut luni o întrevedere cu șeful delegației UE în Republica Moldova, Peter Michalko.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, șeful delegației UE în Republica Moldova a declarat că Uniunea Europeană urmărește cu mare atenție acțiunile Guvernului de la Chișinău și implementarea reformelor asumate.

„În mod special, Peter Michalko a accentuat necesitatea Guvernului de a continua reformele în sectorul justiției, inclusiv selectarea Procurorului General, lupta împotriva corupției, asigurarea democrației și a statului de drept, asigurarea libertății presei, dar și continuarea investigării fraudei bancare”, se arată în comunicatul Executivului.

Chicu a confirmat că UE este unul dintre cei mai importanți parteneri externi ai RM și a precizat că Executivul va continua să îndeplinească condițiile necesare pentru accesarea asistenței macrofinanciare.

„Mizăm pe continuarea și consolidarea dialogului. Înțelegem cât de importante sunt în acest sens reformele reale și suntem determinați să le promovăm. O prioritate deosebită va fi acordată reformei justiției. Asistența și expertiza UE în acest sens va fi înalt apreciată”, a spus Ion Chicu, exprimând recunoștința UE pentru suportul de durată oferit țării noastre.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here