Sursa foto: cec.md

Comisia Electorală Centrală (CEC) a atribuit mandate de consilier local în 36 de localități, în urma alegerilor locale generale care au avut loc în toamna acestui an.

În acest sens, CEC preavizează consilierii să respecte termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.

Astfel că, mandatul de consilier este incompatibil cu exercitarea altei funcții de demnitate publică, calitatea de funcționar public în oficiile teritoriale ale Cancelariei de Stat.

De asemenea nu este compatibilă cu calitatea de funcţionar public, de angajat în subdiviziunile autorităţilor APL de același nivel și din aceeași unitate administrativ-teritorială (aparatul preşedintelui raionului, primării, primărie şi preturile municipiului Chişinău, direcţii, secţii şi alte subdiviziuni), inclusiv ale Adunării Populare a Găgăuziei şi ale Comitetului executiv al Găgăuziei.

Mandatul este incompatibil și cu calitatea de şef, şef adjunct (inclusiv interimatul acestor funcții) în structurile subordonate autorităţilor publice locale de același nivel și din aceeași unitate administrativ-teritorială (instituţii publice, servicii, întreprinderi municipale), calitatea de consilier al unui consiliu de acelaşi nivel sau de consilier al consiliului de orice nivel din alte unităţi administrativ-teritoriale de nivelul al doilea și în cele din urmă cu alte cazuri stabilite prin lege.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here