Ţările din Uniunea Europeană s-au arătat divizate marţi în privinţa reformei asupra extinderii spre Est, după ce Franţa s-a opus în octombrie deschiderii negocierilor cu Macedonia de Nord şi Albania.

”Franţa a pus pe masă o nouă propunere de metodologie (…) Cred că în câteva ore va fi exprimat sprijinul” în favoarea ei, a declarat secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Amélie de Montchalin, menţionând în acest sens Olanda şi Danemarca, două ţări ”cu vederi apropiate”, la sosirea sa pentru o reuniune la Bruxelles.

Dar omoloaga sa finlandeză, Tytti Tuppurainen, a cărei ţară deţine în prezent preşedinţia UE şi care, prin urmare, conduce discuţiile, a afirmat: ”Astăzi, nu vom discuta propunerea franceză”. ”Este bine ca statele membre să aibă propriile propuneri (…) totuşi va trebui să aşteptăm ca noua Comisie Europeană să îşi înceapă mandatul”, a adăugat Tuppurainen.

Comisia prezidată de nemţoaica Ursula von der Leyen ar trebui să înceapă oficial să funcţioneze la 1 decembrie, scrie Agerpres.

La rândul său, ministrul austriac Alexander Schallenberg a declarat că Austria şi alte cinci ţări vor ”distribui astăzi o scrisoare care spune că da, suntem pregătiţi să ne gândim la reforma procesului de extindere”.

Aceste şase ţări (Austria, Slovenia, Slovacia, Republica Cehă, Polonia şi Italia) au o ”poziţie publică (…), ceea ce este interesant”, a remarcat ministrul francez citat. ”Ele cheamă de asemenea Comisia să facă propuneri care să fie exact în optica unei proceduri care să aducă mai multe rezultate şi deci au o viziune convergentă faţă de ceea ce s-a propus”, a adăugat Amélie de Montchalin.

Franţa condiţionează acordul său pentru deschiderea negocierilor de aderare de o reformă prealabilă a acestui proces şi cere candidaţilor respectarea deplină a statului de drept şi a drepturilor fundamentale.

UE şi cele şase ţări candidate din Balcanii occidentali (Albania, Bosnia-Herţegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Serbia) ar urma să se întâlnească la un important summit la Zagreb în perioada 6-7 mai 2020.

Montchalin a declarat că ţara sa doreşte o ”discuţie constructivă pentru ca până la summitul de la Zagreb să ajungem să concepem împreună o procedură (de extindere) mai eficientă”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here