Noul Guvern a demis și numit în cadrul ședinței de astăzi mai mulți secretari de stat.

De la ministerul Finanțelor au fost demiși 3 secretari de stat, alți 4 fiind numiți în funcții, unul dintre ei câștigând un concurs în acest sens.

De remarcat este că, la minister revine un secretar de stat demis în vara acestui an de Guvernul condus de Maia Sandu.

Iurie Pașinschi

Iurie Pașinschi a fost selectat pentru funcția de secretar general al ministerului Finanțelor, în cadrul concursului pentru ocuparea funcției de secretar general de stat organizat de Cancelaria de Stat.

Iurie Pașinschi are o vechime de 14 ani în serviciul public, iar în prezent ocupă funcția de șef al Direcției management instituțional în cadrul Ministerului Finanțelor. Din 2008 și până în 2017 a ocupat funcția de șef Direcție managementul resurselor umane, iar din 2005 până în 2008 – specialist și șef al serviciului achiziții publice, în cadrul Ministerului Finanțelor.

Tatiana Ivanicichina

Ivanicichina a fost restabilită în funcția de secretar de stat la ministerul Finanțelor. Aceasta a fost demisă de Guvernul Sandu în luna august curent.

De menționat că, Ivanicichina se numără printre secretarii de stat din timpul guvernării PDM, care au făcut averi de zeci de mii de lei din consiliile de administrare ale companiilor de stat. Ivanicichina a făcut parte anul trecut din consiliile de administrare ale cinci companii – două societăți pe acțiuni și trei întreprinderi de stat. Funcționara a câștigat în total peste 140 de mii de lei, potrivit declarației de venit pe care a depus-o recent la Autoritatea Națională de Integritate, după ce a demisionat. Cei mai mulți bani, Tatiana Ivanicichina i-a ridicat de la SA „Termoelectrica” – peste 68 de mii de lei.

Un alt secretar de stat numit este Angela Voronin, care a a activat în calitate de șef Direcție Trezoreria de Stat al Ministerului Finanțelor.

Cel de-al patrulea secretar de stat la ministerul Finanțelor a fost numit Dorel Noroc, care până în prezent a deținut funcția de Șef direcție în cadrul acestui minister.

Din funcția de secretari de stat au fost eliberați Sergiu Luca, Dumitru Udrea și Viorelia Lazar, în baza cererilor de demisie.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here