Președintele Igor Dodon susține că Guvernul condus de Maia Sandu ar fi picat oricum, chiar dacă nu își asuma răspunderea față de Parlament privind Legea procuraturii.

Șeful statului argumentează că, mai devreme sau mai târziu, Guvernul Sandu urma să cadă deoarece „lucrurile în țară au început să se înrăutățească”.

„Dacă nu accepta modificările în structura guvernului, dacă nu se accepta schimbarea unor miniștri care nu făceau față, dacă nu se întorcea guvernul față de necesitățile oamenilor, evident că trebuia să venim cu o soluție. Oamenii ne întrebau, și pe mine mă întrebau, și pe toți îi întrebau, domnule președinte, le-ați oferit absolut tot, le-ați dat toate ministerele, le-ați dat cele mai importante comisii în Parlament, economie, juridică, politică externă, securitate. Le-am susținut toate inițiativele pe parcursul acestor cinci luni și nu a fost nicio inițiativă pe care noi nu am susținut-o, le-am dat toate posibilitățile, dar situația în țară, cu regret, a început să se înrăutățească”, a declarat Dodon în cadrul unei emisiuni de la PRO TV.

Mai mult, președintele acuză fostul Guvern că nu era conectat la problemele oamenilor și spune că noul Guvern, alcătuit din consilierii său, a reușit deja să se apropie mai mult de oameni.

Sursa video: protv.md

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here