Submarin încărcat cu 3 tone de cocaină, descoperit pe coastele Spaniei
Un submarin încărcat cu trei tone de cocaină a fost descoperit de polițiști, în Spania. Două persoane au fost reținute în urma raidului, iar o a treia persoană a reușit să fugă, relatează Reuters.
„În această dimineață, o operațiune internațională a localizat un mic submarin de aproximativ 20 de metri lungime în apropiere de plaja Hio din provincia Pontevedra”, a declarat o sursă din delegația guvernului central din regiune.
Garda Civilă din Spania a declarat că nava transporta aproximativ 3.000 de kilograme de cocaină.
Cu toate acestea, chiar dacă submarinul părea că transporta droguri, acest lucru nu a fost încă confirmat, iar o purtătoare de cuvânt a Gărzii Civile a spus că nu poate confirma încărcătura submarinului, întrucât se afla încă sub apă.
Doi bărbați sud-americani au fost arestați în cadrul operațiunii, la care au participat Garda Civilă și Poliția Națională, în timp ce un al treilea bărbat a fugit.
Submarinele încărcate cu droguri sunt folosite pentru a introduce substanțe interzise din America Latină în Statele Unite, însă aceste tactici de a introduce droguri în alte state sunt relativ noi pentru autoritățile europene.
Comentarii