Șoferul, care a lovit mortal o persoană pe carosabil, condamnat la 6 ani de închisoare

Autor: , in Social / 27 noiembrie, 2019, 18:26

Șoferul, care a lovit mortal un bărbat pe traseul spre satul Tabani, din Briceni, după care a părăsit locul faptei, a fost condamnat la 6 ani de închisoare.

Oamenii legii au depistat automobilul în curtea șoferului în baza fragmentelor de far anticeață, care au rămas la locul faptei, comisă la 13 decembrie 2015. La prezentarea ansamblului de probe de către procurori, inclusiv declarațiile a zeci de martori, instanța l-a găsit pe conducătorul auto vinovat.

Potrivit Procuraturii, acesta era în stare de ebrietate atunci când a trecut cu roțile autoturismului său de model Opel Kadett peste un bărbat cu vârsta de 36 de ani. Și acesta consumase alcool în acea zi.

Victima refuzase ajutorul colegului de serviciu, care s-a oferit să-l însoțească spre casă. Investigațiile au confirmat că acesta era culcat pe carosabil. Prin urmare, conducătorul auto, nu a evitat tragedia.

Șoferul a fost condamnat la pedeapsă cu închisoarea pentru un termen de 6 ani, iar în 2015-2016 a fost plasat în arest, astfel încât să nu se sustragă de la urmărirea penală.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, acesta nu va putea conduce mijloace de transport după ispășirea pedepsei, timp de 5 ani.

Hotărârea a fost pronunțată de Curtea de Apel Bălți. Bărbatul a fost luat sub strajă chiar din sala de şedinţe a instanței judecătorești.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *