Chiril Moțpan cere acte confirmative de la Procuratură, dacă a fost interceptat
Deputatul Blocului ACUM Platforma DA, Chiril Moțpan, a făcut o interpelare în adresa fostului procuror general interimar Dumitru Robu, căruia i-a solicitat să-l informeze dacă a fost supus măsurii speciale de investigații, inclusiv interceptării.
De asemena, Moțpan i-a solicitat lui Robu să prezinte Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, în termenii prevăzuți de lege, concluziile cu privire la interceptarea convorbirilor telefonice a unor personalități publice, jurnaliști și lideri de opinie, materialele fiind expediate în adresa instituției.
„Suplimentar, am solicit să fiu informat dacă am fost supus măsurii speciale de investigații reglementate de Legea 59/2012 cu privire la activitatea specială de investigații. În cazul în care am fost supus măsurii speciale de investigații, inclusiv și interceptării, în temeiul art. 22 alin. (6) și (7) rog să fiu informat despre aceasta, inclusiv să-mi fie prezentat procesul-verbal privind efectuarea măsurii speciale de investigații, precum și ordonanța procurorului cu privire la legalitatea măsurii efectuate”, a cerut Moțpan.
Deputatul a solicitat examinarea demersului în regim prioritar și prezentarea răspunsului în termenul cel mai scurt posibil.
Comentarii