(VIDEO) Gurin admite că alegerile anticipate se pot desfășura în sistemul proporțional, chiar dacă în aprilie CC a decis altceva
Fostul judecător al Curții Constituționale Corneliu Gurin admite că alegerile anticipate pot avea loc în sistemul proporțional, chiar dacă în luna aprilie a acestui an s-a numărat printre magistrații Înaltei Curți care au emis o altă opinie.
Prezent în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV, Gurin a admis că alegerile anticipate pot avea loc și în sistem proporțional, dacă modificările asupra codului electoral s-au efectuat cu cel puțin un an înainte de scrutin.
„Legislația trebuie să fie cel puțin un an de zile stabilă pentru ca cetățenii, partidele, concurenții electorali să fie pregătiți de aceste alegeri”, a declarat Gurin.
Întrebat ce părerea ar avea dacă, în actuala componență, Curtea va lua o decizie care prevede că alegerile anticipate pot avea loc în sistem proporțional, Gurin a spus trebuie să vadă argumentele prin care se va ajunge la o astfel de hotărâre.
https://www.facebook.com/secreteleputerii/videos/1029290620758849/
Decizia Curții Constituționale din aprilie prevedea altceva. În document se menționa că doar alegerile ordinare mai pot avea loc într-un alt sistem de vot, doar dacă modificările legislative ale codului electoral au loc cu cel puțin un an înaintea scrutinului. În ce prevede alegerile anticipate, acestea puteau să se desfășoare doar în sistemul mixt, potrivit deciziei CC.
Atunci opoziția a criticat dur decizia, pe care a calificat-o drept una la comanda Partidului Democrat, favorizat de sistemul mixt în cadrul alegerilor din 25 februarie.

Parlamentul a votat revenirea la sistemul proporțional de vot la mijlocul lunii august. În prezent, la Curtea Constituțională există o sesizare pentru a se stabili dacă sistemul proporțional poate fi aplicat și în cazul alegerilor anticipate.
Comentarii