Un bărbat, înjunghiat în regiunea inimii de amicul de pahar într-un parc din Bălți
Un bărbat de 53 de ani din satul Popovca, raionul Fălești, a ajuns la reanimare, după ce a fost înjunghiat de amicul de pahar într-un parc din municipiul Bălți.
Potrivit ofițerului de presă al IP Bălți, Irina Burdujan, cazul a avut loc la data de 29 noiembrie, iar oamenii legii au fost alertați de medicii de la Spitalul din Bălți.
Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că în jurul orei 11:00 victima împreună cu un alt bărbat în vârstă de 53 de ani întrebuințau băuturi spirtoase în parc. Ulterior, între ei s-a iscat un conflict. Bărbatul în vârstă de 53 de ani, cu un cuțit de bucătărie i-a aplicat victimei o lovitură în regiunea inimii.
Potrivit poliției, bărbatul se află în secția de reanimare, iar starea sa este satisfăcătoare.
Pe acest caz a fost inițiat un dosar.
Comentarii