Sursa foto: iucnredlist.org

Şoferul unui autocar pentru turişti a fost condamnat să plătească o amendă usturătoare pentru a fi călcat cu maşina o broască ţestoasă în insulele Galapagos, au informat vineri autorităţile pentru protecţia mediului din acest arhipelag ecuadorian, scrie digi24.ro.

Incidentul, care s-a produs în data de 21 noiembrie, s-a soldat cu „distrugerea parţială a carapacei unei ţestoase femelă din specia Chelonoidis porteri”, notează Parcul Naţional din Galapagos (PNG) într-un comunicat citat de Agerpres.

Având în vedere că victima este o broască ţestoasă aparţinând unei specii protejate şi în pericol de dispariţie, şoferul a fost condamnat la achitarea unei amenzi de 11.347,20 de dolari, a precizat PNG.

Insulele Galapagos din Oceanul Pacific, situate 1.000 km depărtare de Ecuador, sunt unele dintre cele mai izolate insule de pe glob.

Izolarea lor a dus la dezvoltarea unei game largi de animale şi plante neobişnuite şi uneori unice care au avut un impact enorm în desluşirea evoluţiei biologice.

Arhipelagul adăposteşte o floră şi o faună unică pe Pământ, acest ansamblu fiind numit cel mai mare laborator natural al evoluţiei speciilor. Această biodiversitate unică l-a inspirat pe naturalistul Charles Darwin să scrie „Originea speciilor”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here