Activiștii din Japonia protestează împotriva mersului pe tocuri la birou
Picioarele unei femei din Japonia, Yumi Ishikawa, au sângerat după o zi în care aceasta a purtat pantofi cu tocuri înalte, fiind obligată de angajatorii săi, lucru care i-a determinat marți pe ea și pe alți activiști din Japonia să solicite ca obligarea femeilor să poarte anumite articole vestimentare să fie tratată ca hărțuire la locul de muncă, relatează Reuters.
Mai multe femei din Japonia au folosit rețelele de socializare pentru a-și exprima indignarea față de angajatorii lor care au impus interdicții vestimentare la locul de muncă, care includ obligarea femeilor să poarte tocuri înalte, ciorapi și machiaj și chiar să aibă părul vopsit într-o anumită culoare.
Ministerul Muncii a elaborat legi împotriva hărțuirii la locul de muncă – cunoscută la fel sub numele de „hărțuire la putere”- dar nu a reușit să abordeze problema angajatorilor care dictează modul în care ar trebui să se îmbrace femeile la locul de muncă.
„S-ar putea să credeți că acest lucru nu este important, dar de fapt, viețile oamenilor au fost schimbate din cauza acestor reguli”, a declarat Ishikawa, actriță și activistă, într-o conferință de presă marți.
„Oamenii s-au rănit purtând tocuri înalte … și toți acești oameni sunt femei. Dacă lucrăm în aceleași locuri de muncă, avem dreptul să lucrăm și în aceleași condiții”, a adăugat Ishikawa.
Ishikawa și alți activiști au înaintat cereri Ministerului Muncii, solicitând ca astfel de coduri vestimentare să fie considerate ca hărțuire a puterii în conformitate cu noile legi, așteptate să fie finalizate luna aceasta.
La începutul acestui an, Ishikawa a început mișcarea de protest #KuToo, motivată de propriile experiențe în care a fost obligată să poarte tocuri de 7 cm la o slujbă într-un salon funerar, dar și de cele ale mai multor femei.
Mișcarea de protest, numele căreia se joacă cu cuvintele japoneze „pantof” și „durere”, a devenit virală pe rețelele de socializare. Până în prezent, peste 31.000 de persoane au semnat o petiție online împotriva acestei „hărțuiri la locul de muncă”.
Comentarii