Sursa foto: agora.md

Eliberarea condiționată a ex-premierului Vlad Filat este, probabil, știrea zilei în Republica Moldova. După mai bine de patru ani de aflare în detenție, Filat a fost eliberat condiționat în baza unei încheieri judecătorești. Redacția cotidianul.md a încercat să afle, de la doi analiști politici, ce poate însemna pentru politica moldovenească punerea în libertate a fostului lider PLDM.

Anatol Țăranu nu crede că eliberarea lui Filat ar putea influența mersul politicii moldovenești

Contactat de cotidianul.md, analistul politic este de părerea că Vlad Filat nu are perspective politice în Republica Moldova și nu doar.

„Din acest punct de vedere, politica moldovenească nu va suferi influențe datorită acestei decizii. Problema e de altă natură – că elberarea condiționată a lui Vlad Filat păstrează sentința aplicată, iar sentința a fost dată în cadrul unui proces trucat, nedrept, a unui proces consumat în condiții de secretomanie, când publicul larg n-a fost informat despre amănuntele acestui dosar cu ecou extraordinar în societatea moldovenească, fiind vorba despre furtul miliardului. Din acest punct de vedere justiția moldovenească are o mare restanță. Eliberarea lui Vlad Filat defel nu înseamnă că justiția moldovenească e pe cale dreaptă. Da, s-a făcut un gest reparatoriu în cazul unei persoane condamnate în condițiile unei justiții trucate, la comandă”, spune Anatol Țăranu.

„S-a întârziat cu eliberarea lui Vlad Filat”

„El trebuia eliberat încă câteva luni în urmă, când Parlamentul a adoptat decizia despre statul capturat, iar într-un stat capturat decizia nu poate să funcționeze în parametri veritabili, cu atât mai mult în cadrul procesului judiciar al lui Vlad Filat. Acolo era evident că exista o comandă politică și Vlad Filat a fost condamnat pentru a găsi un țap ispășitor privind furtul miliardului. Nu vorbesc acum despre vinovăția sau nevinovășia lui Vlad Filat. Problema se formulează în alți termeni – pe cât de adecvată și veritabilă este justiția în Republica Moldova? Eliberarea lui Vlad Filat defel nu vine să confirme că justiția în R. Moldova cumva s-a refăcut în bine”.

„Interpretările vor fi multe”, afirmă Ion Tăbârță

„Este dificil de spus acum. Sigur că, cumva, eliberarea lui va fi interpretată și promovată în spațiul public. La sigur vom avea comentarii că de fapt asta e o înțelegere dorită de Maia Sandu, sau că este omul rușilor. Interpretările vor fi multe. Trebuie să facem distincție dintre aspectul juridic și cel politic”, ne-a spus analistul politic.

„Pe cel juridic, toate controversele legate de dosarul lui, aici trebuie să ni se dea un răspuns. A greșit sau nu, cei care au fabricat sau au dat dovadă de justiție selectivă și au interpretat probele așa cum au vrut, trebuie trași la răspundere”, consideră Ion Tăbârță.

„Desigur, avem și aspectele politice. Domnul Filat a fost prim-ministru cu o anumită pondere în politica moldovenească. Care e substratul politic la moment, desigur că e dificil de spus. Vom avea diferite interpretări. Că de fapt se va încerca de a pune eliberarea pe seama opoziției din blocul ACUM, că ei și-au dorit acest lucru și au pregătit această decizie. Alții vor încerca să spună că de fapt Vlad Filat este omul rușilor și find socialiștii la guvernare avem această decizie. Interpretările vor fi multe, realitatea fiind greu de depistat”, mai crede Tăbârță.

Tăbârță nu exclude niciun scenariu legat de acțiunile viitoare ale lui Filat

„Nu e exclus să aibă ambiții politice, însă îi va fi greu să revină în prim-plan și să aibă aceeași greutate pe care a avut-o, fiindcă imaginea a avut mult de suferit. Pentru o bună parte a electoratului, este o imagine nu tocmai pozitivă. De aceea, dacă e să vorbim de ambiții politice pe cont propriu sau fiind în fruntea unei formațiuni, îi va fi mai dificil să revină. Nu e exclus să se implice sub o formă mai în umbră sau stând în spatele unei formațiuni, dar tot îi va fi dificil, deoarece un astfel de proiect va fi imediat suspectat și va porni imediat cu un anumit handicap de imagine.

Nu e exclus ca dumnealui să renunțe la politică, să se retragă și să-și vadă de familie și, de ce nu, peste o anumită perioadă, chiar să plece din țară”, a mai spus Ion Tăbârță pentru cotidianul.md.

Amintim că astăzi, 3 decembrie, Vlad Filat a fost eliberat condiționat în baza unei încheieri judecătorești.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here