Filat a fost eliberat condiționat înainte de termen
Vladimir Filat, fostul premier, condamnat la 9 ani de închisoare a fost eliberat înainte de termen. Informația a fost confirmată pentru Cotidianul.md de avocatul acestuia, Victor Munteanu.
La baza eliberării lui Filat a stat o încheiere judecătorească.
Vladimir Filat a fost condamnat pe 27 iunie 2016 de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, la 9 ani de închisoare pentru trafic de influență și corupere pasivă, în urma unui denunț al controversatului om de afaceri Ilan Şor, principalul figurant în raportul Kroll privind frauda din sistemul bancar.
În vara acestui an, pedeapsa lui Filat a fost redusă cu 685 de zile, adică un an şi zece luni, conform unei decizii a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. La baza încheierii a stat hotărârea CEDO privind condiţiile de detenţie.
Precizăm că termenul de detenție se calculează din ziua reținerii persoanei. În cazul lui VLad Filat, reținerea a avut loc la data de 15 octombrie 2015.
Pe numele lui Filat a fost deschis un al doilea dosar, în care era învinuit de spălare de bani în proporții deosebit de mari. Dosarul însă a fost închis în luna ianuarie curent.
Comentarii