Filat a fost eliberat condiționat în baza demersului Penitenciarului nr. 13, depus în ultima zi a Guvernului Sandu
Marți, 3 decembrie, fostul premier Vlad Filat a fost liberat condiționat de pedeapsă înainte de termen, în baza unei încheieri judecătorești emise de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Punerea în libertate condiționată a lui Vlad Filat a fost posibilă datorită aplicării articolului 91 din Codul Penal al Republicii Moldova, care reglementează „liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen”.
Potrivit articolului menționat, „persoanei care execută pedeapsa cu închisoare i se poate aplica liberarea condiționată de pedeapsă înainte de termen dacă a realizat programul individual de executare a pedepsei, a reparat integral daunele cauzate de infracțiunea pentru care a fost condamnată, cu excepția cazului cînd dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, și dacă se constată că corectarea ei este posibilă fără executarea deplină a pedepsei. Persoana poate fi liberată, în întregime sau parțial, și de pedeapsa complementară”.
Articolul se aplică în cazul îndeplinirii a cel puţin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvîrşirea infracţiunii.
Potrivit ministrului Justiției, instituția care a depus un demers către instanța de judecată, solicitând eliberarea condiționată înainte de termen a fostului premier este Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, locul în care Vlad Filat s-a aflat în detenție.
Fadei Nagacevschi a anunțat că va examina temeiurile de la baza solicitării.
Totodată, demersul a fost depus la data de 12 noiembrie, care coincide cu ultima zi de activitate a Guvernului Maia Sandu.
Amintim că astăzi, 3 decembrie, Vlad Filat a fost eliberat condiționat în baza unei încheieri judecătorești.
Comentarii