Astăzi, 3 decembrie, este marcată Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități. Aceasta zi își propune sensibilizarea populației în ceea ce privește problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și susținerea drepturilor acestora. Conform datelor Biroului Național de Statistică, numărul estimat al persoanelor cu dizabilităţi în Republica Moldova este de 176,1 mii persoane, inclusiv 10,6 mii copii cu vârsta de 0-17 ani.

Persoanele cu dizabilități reprezintă circa 7 la sută din populaţia cu reședință obișnuită a ţării

Potrivit datelor BNS, persoanele cu dizabilităţi reprezintă 6,6% din populaţia totală a ţării cu reședință obișnuită, iar copiii cu dizabilităţi constituie 1,8% din numărul total al copiilor cu reședință obișnuită din Republica Moldova.

În medie, la 10 mii locuitori revin 656 persoane cu dizabilităţi, iar la 10 mii copii în vârstă de 0-17 ani revin 180 copii cu dizabilităţi. Aproape fiecare a șaptea persoană cu dizabilitate se încadrează în categoria celor cu dizabilitate severă.

Bărbații predomină în rândul persoanelor cu dizabilități

Ponderea bărbaţilor în structura persoanelor cu dizabilităţi este mai mare decât a femeilor şi constituie 51,5%. La 10 mii bărbaţi revin în medie 710 bărbaţi cu dizabilităţi comparativ cu 608 femei cu dizabilităţi la 10 mii populație feminină.

Majoritatea persoanelor cu dizabilităţi primesc pensie de dizabilitate

În structura persoanelor cu dizabilităţi, aflate la evidenţa organelor de asigurări sociale, pensionarii de dizabilitate reprezintă 73%, iar beneficiarii de alocaţii – circa 27%. Pe parcursul anului 2018, aproximativ 127,5 mii persoane cu dizabilităţi au beneficiat de pensii de dizabilitate, inclusiv 0,9 mii persoane cu dizabilități fiind angajați ai organelor de forță3, iar 47,6 mii persoane au beneficiat de alocaţii sociale, dat fiind faptul că nu întrunesc condiţiile necesare pentru obţinerea pensiei.

Persoanele cu dizabilităţi preponderent sunt din mediul rural

Persoanele cu dizabilităţi în proporţie de 66 la sută sunt din mediul rural, iar, comparativ cu anul 2014, ponderea lor s-a majorat cu 1,2 p.p.

Dizabilitatea survine cel mai des după vârsta de 30 ani şi, în principal, este cauzată de boli obişnuite

În numărul total al pensionarilor cu dizabilităţi, predomină persoanele care au vârsta de 55-64 ani – 43,1% şi 30-54 ani – 33,9%. Dacă ne referim la cauza care a determinat dizabilitatea, constatăm că, în proporţie de 96,4% dizabilitatea a survenit în urma unei boli obişnuite şi, în circa 2 la sută din cazuri, pe motiv de boală profesională şi accidente de muncă. Aproape fiecare al zecelea pensionar are dizabilitate severă.

Beneficiari de alocaţii sociale de dizabilitate sunt preponderent persoanele cu dizabilităţi din copilărie

Din numărul de persoane cu dizabilităţi beneficiari, în anul 2018, de alocaţii sociale (47,6 mii persoane), aproape fiecare al doilea beneficiar este o persoană cu dizabilitate din copilărie, iar fiecare al patrulea beneficiar este copil în vârstă de până la 18 ani. Femeile reprezintă 43,5% în structura beneficiarilor, iar persoanele din mediul rural reprezintă circa 78,7%.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here