Guvernul aprobă modificări la Legea cu privire la CSM. Nagacevschi: „Intervenim pentru a ajuta sistemul judecătoresc” (DOC)

Autor: , in Actualitate / Social / 4 decembrie, 2019, 19:13

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi un proiect de hotărâre privind modificarea Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), subiect fiind inclus suplimentar pe ordinea de zi a ședinței. Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, susține că prin acest proiect se dorește echilibrarea puterii în CSM, în contextul „ultimelor evoluții din cadrul sistemului judecătoresc care demonstrează că ceva nu merge în cadrul acestui sistem și trebuie anumite acțiuni menite să ajute acest sistem”.

Conform proiectului, numărul membrilor CSM ar urma să crească de la 12 la 15. Cinci membri ai Consiliului din rândul profesorilor de drept titulari vor fi numiți de Parlament, cu votul majorității deputaților aleși, în baza propunerilor Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, care va organiza un concurs public până la expirarea mandatului membrilor desemnați sau în decurs de 30 de zile de la apariția vacanței funcției. Concursul public ar urma să includă cel puțin analiza dosarelor și audierea candidaților.

Alți șapte membri din rândul judecătorilor, inclusiv șapte membri supleanți, vor fi aleși în Consiliul Superior al Magistraturii prin vot secret de către Adunarea Generală a Judecătorilor. Și anume, patru din judecătorii, doi din curțile de apel și unul din Curtea Supremă de Justiție.

În continuare, CSM rămâne organul care anunță data desfășurării Adunării Generale a Judecătorilor la care urmează a fi aleși membrii acestuia cu cel puțin 60 de zile înainte, dar nu mai târziu de 30 de zile de la expirarea mandatului de membru al CSM.

Potrivit autorilor, proiectul a fost elaborat în vederea asigurării unui echilibru proporțional de reprezentare în Consiliul Superior al Magistraturii a judecătorilor din toate nivelele instanțelor judecătorești.

Ținând cont de faptul că în cadrul CSM urmează a fi numiți încă 2 membri din rândul profesorilor titulari de drept, din contul bugetului de stat vor fi necesare anual mijloace financiare în sumă de 366.960 de lei.

Actualmente, din componența Consiliului Superior al Magistraturii fac parte câte 2 judecători din fiecare nivel de instanțe.

Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, susține că Guvernul Sandu a intervenit anterior cu un proiect asemănător, doar că a fost contestat de către mulți deputați, iar majoritatea avizelor date au fost negative. Astfel, noul Guvern a decis să nu ajusteze acel proiect, ci să elaboreze unul nou.

„Vechiul Guvern a intervenit cu un proiect de lege de modificare a Legii cu privire la CSM, fiind avizat de Guvern și înregistrat în Parlament. Proiectul este contestat de către foarte mulți deputați, majoritatea avizelor date anterior fiind negative. Noi trebuie să ne mișcăm rapid. Am inițiat discuții cu judecători, experți în drept pentru a identifica o formulă. Am identificat formula, am pregătit proiectul de lege și l-am înregistrat în regim de urgență în ședința de astăzi și am primit votul. Urmează să îl transmitem Parlamentului și vom insista pe votarea proiectului în regim prioritar”, a spus șeful de la Justiție.

Întrebat de ce ministerul nu a mers pe proiectul Guvernului Sandu, care deja avea avizul Executivului, Nagacevschi a spus că „la acel proiect au fost multe elemente dur criticate de mediul de experți și era imposibil din punct de vedere tehnic să îl ajustezi. Era mai simplu să faci alt proiect decât să îl ajustezi pe acela”, a mai spus Fadei Nagacevschi.

Una dintre diferențele dintre cele două proiecte este că, Guvernul Sandu propunea mărirea componenței CSM cu 2 membri, în timp ce în proiectul actualului Guvern numărul membrilor se mărește cu 3.

438248616-csm by Expresiv Media on Scribd

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X