Guvernul și-a desemnat reprezentanții în Parlament şi la Curtea Constituţională

Autor: , in Social / 4 decembrie, 2019, 16:55

Guvernul și-a desemnat reprezentanții în Parlament şi la Curtea Constituţională. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului.

Secretarul de stat al Ministerului Justiției, Radu Foltea, a fost desemnat în calitate de reprezentant al Guvernului în Parlament şi reprezentant supleant al Guvernului la Curtea Constituţională, iar secretarul de stat al Ministerului Justiției, Eduard Serbenco, a fost aprobat în calitate de reprezentant al Guvernului la Curtea Constituţională şi reprezentant supleant al Guvernului în Parlament.

Citește și: „La vremuri noi… tot noi!”. Și la Justiție se întoarce un secretar de stat demis de Guvernul Sandu

Cei doi au fost aprobați în funcții de secretari de stat la 19 noiembrie curent. Dacă Foltea ocupă pentru prima dată funcția de secretar, Serbenco a deținut funcția de secretar de stat în cadrul Ministerul Justiției pe timpul guvernării PDM, dar a fost demis de Guvernul Sandu.

Din august 2015 Serbenco a fost viceministru al Justiției și reprezentant al Guvernului la Curtea Constituțională. În anii 2012-2015, acesta a fost prodecan la Facultatea de Drept a USM, iar în perioada 2002-2003 și 2006-2012 a fost parajurist și avocat în Canada.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X