Slusari: „Coaliția roșu-albastru” a respins crearea a două comisii de anchetă și moțiunea împotriva lui Gaiciuc

Autor: , in Politic / 4 decembrie, 2019, 16:44

Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, acuză „coaliția” PD-PSRM că ar fi respins, în cadrul biroului permanent al Parlamentului, inițiative privind formarea a două comisii parlamentare de anchetă, precum și moțiunea simplă împotriva lui Victor Gaiciuc.

„PSRM-PD a respins includerea în ordinea de zi a proiectului Hotărării privind crearea Comisiei de Anchetă cu investigarea circumstanțelor lichidării celor trei bănci devalizate. Vă amintesc că recomandarea pentru creare o astfel de comisie se conține în Raportul pe furtul miliardului, întocmit și votat împreună cu deputații socialiști. Cred că deja se vede cine și ce dorește pe subiectul jafului bancar”, a declarat Slusari

El a mai acuzat „coaliția roșu-albastru” că a „respins proiectul Platformei DA privind crearea Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor evenimentelor din 7 aprilie 2009”.

Potrivit acestuia, moțiunea simplă împotriva ministrului Apărării Victor Gaiciuc a stârnit divizare în PD, dar tot a fost respinsă.

„La desert 5 socialiști și Dumitru Diacov au votat inadmisibilitatea moțiunii de cenzură împotriva ministrului apărării și separatismului, Victor Gaiciuc, motivând acest lucru că ea are un caracter individual și nu vizează politicile ministerului. Menționăm că dl. Filip a plecat de la ședința, iar dna Babuc nu a susținut respingerea moțiunii”, a precizat Alexandru Slusari.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X