(DOC) Două state europene au interzis intrarea lui Plahotniuc pe teritoriul lor; Nu însă și pentru Novak
Cetățeanul moldovean Vladimir Plahotniuc are interdicție de intrare în Elveția și Liechtenstein, prevederea fiind valabilă începând cu data de 3 decembrie 2019, până la 2 decembrie 2029.
Potrivit unui document prezentat de avocata Ana Ursachi, autoritățile federale elvețiene îi interzic lui Plahotniuc să intre pe teritoriul celor două țări.
Cel mai probabil, decizia autorităților elvețiene este bazată pe un dosar penal intentat lui Plahotniuc pentru spălare de bani, despre care presa a scris în vara acestui an. Atunci autoritățile elvețiene au trimis un demers către Procuratura Generală de la Chișinău, pentru a crea o comisie rogatorie și a oferi informațiile solicitate în privința fostului lider PD.
Plahotniuc a fost surprins în ultimii ani de mai multe ori în Elveția de către presa de investigație, în condițiile în care fiul acestuia locuia în Geneva, fiind înscris la studii în unul dintre cele mai scumpe colegii din această țară.
Potrivit Rise, Plahotniuc deține în apropiere de orașul elvețian Geneva un conac în valoare de 30 de milioane de euro, pe care, potrivit unor surse, l-ar fi achiziționat de la Veceaslav Platon.
El mai deține o casă și pe malul lacului Geneva, într-o localitate franceză de la granița franco-elvețiană.
Interdicția nu este însă valabilă și pentru cetățeanul Vladislav Novak, care este a doua identitate a lui Plahotniuc în Republica Moldova.
Comentarii