Sursa foto: Parlamentul RM

Legislativul a votat, în prima lectură, proiectul legii privind politica bugetar-fiscală pentru anul 2020. Prevederile documentului, votate de PSRM și PDM, au fost criticate dur de deputații blocului ACUM. „Declarăm război marilor giganți ai lumii cyber” și „Guvernul vrea să ne bage în evul mediu”, a remarcat deputatul Igor Munteanu, făcând referire la impozitarea companiilor străine care prestează servicii electronice online în Republica Moldova.

Principalele politici ale proiectului de lege care vizează politica fiscală și vamală pentru 2020 sunt menținerea impozitului pe venitul persoanelor fizice la nivel de 12% și a mărimii scutirilor existente; menținerea pentru persoanele juridice, întreprinzătorii individuali și medicii de familie titulari ai practicii, care exercită activitate profesională independentă – în mărime de 12% din venitul anual impozabil, iar pentru gospodăriile țărănești – de 7%; menținerea cotelor TVA în vigoare; menținerea cotelor accizelor, cu excepția autoturismelor de lux, și menținerea cotelor altor impozite, taxe și plăți la nivelul anului curent cu extinderea bazei impozabile.

Politica bugetar-fiscală mai prevede aplicarea TVA pentru serviciile electronice prestate de agenții economici nerezidenți către populație și crearea unui cadrul legal de achitare a impozitelor și taxelor.

Igor Munteanu: Modificările au fost făcute în pripă și nu vor ajuta economia

Deputatul Igor Munteanu susține că modificarea este inoportună și poate duce Republica Moldova într-un război cu giganții lumii virtuale. Mai mult, reprezentantul PPDA consideră că modificările sunt făcute în pripă și nu vor modifica fundamental economia.

„Guvernul propune impozitarea serviciilor online. Putem prognoza că inițiativa va provoca haos și mult disconfort pentru consumatorii de servicii online. Cum poți introduce aceste taxe cu câteva zile înainte de intrarea lor în vigoare? Impozitând serviciile de online shopping, muzică, divertisment noi practic declarăm război marilor giganți ai lumii cyber, în condițiile în care nu e clar cum vor fi tranșate litigiile existente acum între UE și companiile Google AMazon și altele”, a declarat Munteanu.

„Avem noi priceperea și curajul să-și apere consumatorii în raport cu GOogle și Facebook, are variante de rezervă în cazul unui boicot față de R. Moldova? Știe actualul premier ce urmează pentru R. Moldova după expunerea la așa riscuri? De ce nu experimentați pe șoareci? Cel mai grav e că propunerea ar putea deconecta business-ul deja existent în R. Moldova de infrastructură a tehnologiilor moderne”, a mai spus parlamentarul.

Sergiu Litvinenco: PD și PSRM politizează funcții importante

Potrivit deputatului PAS, politica bugetar-fiscală va politiza funcțiile de șef de Vamă, șef de Fisc și secretarii de stat.

„Dacă până acum aceștia se numeau în funcție prin concurs, prin proiectul legii concursul se exclude, iar în loc apare numirea directă. A se citi – numirea de către Dodon a exponenților PSRM și/sau, dacă PD-iștii vor fi „cuminți”, le vor reveni și lor ceva”, a comentat Litvinenco pe contul său de Facebook.

„De asemenea, se promovează ideea ca secretarii de stat – oameni eminamente politici atât conform legii, cât și în esență – să poată fi membri în consiliile de administrație din întreprinderile de stat și societățile pe acțiuni cu capital de stat. Asta înseamnă promovarea clientelei politice a PSRM (și/sau, dacă PD-iștii vor fi cuminți, le vor reveni și lor ceva) în consiliile de administrație. Adică oamenii PSRM și PD vor lua bani mulți fără a face nimic. Ulterior acești bani știm unde se duc – donații la partid cu care se cumpără electoratul”, scrie deputatul.

Socialiștii laudă proiectul: Aducem mai mulți bani fără a majora impozitele

Socialistul Petru Burduja nu vede o problemă în impozitarea companiilor internaționale care prestează servicii informatice în Republica Moldova.

„În acest proiect nu e nicio majorare de impozite, ci lărgirea spațiului fiscal prin extindere, unde sunt cuprinse anumite sectoare, unde dinamica tehnologiilor duce la ceea că ele apar. Nu cred că acele companii mari care activează în alte țări nu plătesc impozite. Nu cred că ei ar fi împotriva de a plăti impozite. Doar deblocând unele bariere fiscale și fără a majora impozitele, se vine cu o majorare la impozite cu 180 de milioane de lei. Asta e un apel foarte clar către mediul economic, căruia îi place să fie liniște în politică”, a declarat deputatul.

Printre prevederile noii politici bugetar-fiscale propuse de Guvernul Ion Chicu și votate joi în Parlament se numără aplicarea și asupra zilierilor a facilităților acordate salariaților pentru hrană și transport; unificarea termenului de declarare și achitare a impozitului pe bunuri imobiliare fiind stabilită data de 25 septembrie; anularea obligației de înregistrare a facturilor fiscale în Registrul general electronic al facturilor fiscale; extinderea, cu 1 an, a scutirii de impozitul pe venit a dobânzilor bancare a persoanelor fizice; scutirea de taxa pentru efectuarea procedurilor vamale a mărfurilor exportate prin trimiteri poștale a căror valoare nu depășesc 1 000 euro și extinderea aplicării progresive a taxei la valoarea autoturismelor importate.

Inițiativa legislativă urmează a fi votată în a doua lectură, nu înainte de examinarea amendamentelor propuse de deputați.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here