După 10 ani în care Plahotniuc și-a subjugat statul prin intermediul procurorului general, iar această funcție a fost principalul său țel la formarea tuturor alianțelor politice începând cu 2009, după 8 iunie 2019 așteptările societății în legătură cu noul șef al Procuraturii au fost mari.

De un procuror general de altă factură, pe modelul celor pe care i-a avut România după anul 2004, s-au legat foarte multe speranțe. Un procuror general curajos, profesionist, demn, care ar fi intrat în instituție pentru a-i da un cu tot alt suflu și a o face să funcționeze, ar fi fost, poate, mai important în această perioadă decât un președinte și un premier luați la un loc.

Dar, așa cum ne-am obișnuit deja pe plaiurile dintre Prut și Nistru, de regulă cu cât mai mari sunt speranțele, cu atât mai mari sunt și dezamăgirile. Și după jumătate de an de căutări și jocuri de-a concursurile ne-a fost furnizat un… Stoianoglo.

Eu m-am mai referit la acest om de mai multe ori în ultimele luni. Știam din luna august că este preferatul lui Igor Dodon pentru șefia Procuraturii și i-am spus șefului statului asta chiar și în direct, în cadrul unei emisiuni televizate. Dar pe lângă faptul că a fost favoritul lui Dodon, iar acest lucru a fost absolut evident și din felul în care a acordat omul său punctaje în acea tristă comisie de la Ministerul Justiției, Stoianoglo mai avea câteva probleme vechi. Care dacă exista mai multă maturitate și responsabilitate pe la Blocul ACUM, nu i-ar fi permis niciodată nici măcar să fie admis în acel concurs.

Pentru că un om care a fost șef de comisie parlamentară pentru securitate și ordine publică în perioada în care prin Moldova se spălau zeci de miliarde de dolari rusești și se desăvârșea furtul miliardului, nu avea cum să fie eligibil pentru o astfel de funcție. Deoarece către această comisie parlamentară scriau rapoarte și note informative CNA, ministrul Finanțelor, funcționari și orice altă instituție care sesiza problemele din sistem. În plus, acest om i-a succedat lui Plahotniuc în fotoliul de vicepreședinte al Parlamentului și, după cum s-a lăudat chiar el, a fost dorit de același Plahotniuc, în 2013, chiar procuror general.

Șocanta atitudine a unui om care a ajuns procuror general

Iar 6 ani mai târziu chiar a ajuns în funcția de procuror general. Am văzut tot felul de opinii în legătură cu el, unele chiar foarte optimiste. Că ar fi integru, profesionist și nu mai știu cum. Am tratat cu un zâmbet amar toate aceste opinii, mai ales că, din informațiile pe care le dețin, pe lângă faptul că a fost preferatul lui Igor Dodon, Stoianoglo a fost propulsat în această funcție și de forțe extrem de străine și de ostile intereselor naționale ale Republicii Moldova. Și cu siguranță acele forțe nu sunt din Vest, așa cum se aventura să spună recent un fost politician.

Și dacă, cel puțin pentru mine, era evident că interesele oamenilor din spatele lui Stoianoglo sunt străine de cele ale majorității cetățenilor, în ultimele zile a mai căzut un mit în legătură cu acest om – cel al profesionalismului.

Eu am văzut ieri o atitudine șocantă din partea sa. Și nu folosesc cuvinte tari, care să impresioneze. Chiar am fost șocat să-l văd pe Stoianoglo cum el spune că nu cunoaște niciun nume implicat în frauda bancară, pentru că în raportul Kroll 2 nu ar exista informații în legătură cu beneficiarii finali.

Este șocant, halucinant de-a dreptul, ca un om care a participat prin niște concursuri, interviuri, fie ele și trucate sau doar ochii lumii, pentru funcția de procuror general, să ajungă la 10 decembrie 2019 să spună că nu există nume ale beneficiarilor furtului miliardului în raportul Kroll. Că el nu cunoaște despre existența lor.

Și asta se întâmplă la 5 luni după ce prima versiune a raportului Kroll 2 a apărut în presă prin scurgeri informații, și la trei luni după ce comisia parlamentară de anchetă privind frauda bancară a prezentat informații în acest sens, iar ceva mai târziu chiar și un raport.

Și o spune un om care prin interviurile de la concursurile la care a participat își declara drept prioritate zero frauda bancară și recuperarea banilor. Un om care a ajuns procuror general și știe că la baza unor dosare penale, a unor sechestre, stau informații care se regăsesc și în Kroll 2. Și care, în mod normal, unul dintre primele lucruri pe care ar fi trebuit să le facă odată ajuns în funcție, ar fi fost să ceară acest raport și să se convingă dacă ce a apărut în presă, dacă ce a raportat comisia parlamentară de anchetă, este sau nu real.

Dubioasa „delegare” a lui Morari

Dar e tot mai evident că interesele lui Stoianoglo, luând în considerare și graba cu care acesta a fost propulsat în funcție, sunt cu totul altele, legate de anumite pericole care-i pășteau pe cei din spatele său. Gruparea lui Viorel Morari, care a devenit foarte influentă în ultimele luni, se apropia tot mai mult de socialiști și, mai grav, de sursele de finanțare ale acestora.

Da, Morari are o grămadă de păcate. E clar că, la un moment dat, a fost unul dintre pilonii de bază ai lui Plahotniuc, în special între 2014 și 2018. Dar tot el, din motive care pe mine mă depășesc și nici nu sunt foarte relevante în acest context, stă în spatele unor dosare foarte importante, care au cam zguduit sistemul corupt.

Dacă astăzi doi dintre cei mai odioși judecători din sistemul lui Plahotniuc, precum Druță și Sternioală, au fost eliminați din sistem și sunt cercetați penal, este meritul lui Morari. Dacă cel mai odios procuror din era Harunjen, Chitoroagă, a ajuns să petreacă ceva zile în penitenciarul 13, până i-a plâns de milă chiar și Stoianoglo la CSP, tot lui Morari i se datorează.

Alți judecători de la Ciocana sunt cercetați pentru îmbogățire ilicită. Iar dosarul lui Plahotniuc, întârziat cu mulți ani, de același Morari a fost pornit. Și cel mai important, dosarele finanțărilor ilegale ale socialiștilor, pentru că e vorba și de ce s-a întâmplat în 2016, cu banii din Bahamas, precum și cel din 2019, în urma înregistrărilor lui Plahotniuc, tot păreau să fie repornite. Mai mult, Morari susține că ar fi solicitat informații de la FISC și că ar putea fi vizați inclusiv unii actuali deputați.

Da, pot fi corecte și argumentele celor care spun că Morari poate o face din „disperare”, poate pentru a încerca să-și mai salveze din reputația extrem de murdară pe care și-a creat-o în timpul regimului Plahotniuc. Dar, în același timp, la cât de mizerabil arată astăzi această Procuratură Generală, Morari și câțiva subalterni de-ai săi de la Procuratura Anticorupție sunt singurii care încearcă să facă ceva.

Sunt unul dintre oamenii care l-am criticat extrem de dur pe Morari de-a lungul timpului, am pus și pun în continuare sub un mare semn de întrebare activitățile sale, dar când vine un Stoianoglo, într-un astfel de context, cu astfel de acțiuni, dubiile care apar sunt mult mai mari.

Dacă în funcția de procuror general ar fi ajuns, așa cum au promis cei din ACUM, un procuror european sau măcar un om promovat altfel, nu impus de Dodon prin falsificare de concursuri și răsturnări de Guvern, aș fi avut și eu mai puține rezerve față de noul șef de acolo.

Mă-ndoiesc însă că un astfel de procuror s-ar fi apucat încă din primele zile de capul celui care a mișcat unele lucruri și prin acțiunile sale l-a pus în pericol pe cel care vrea să devină noul Plahotniuc. Probabil s-ar fi apucat, primordial, de constituit acea comisie de evaluare a tuturor procurorilor. Comisie de care Stoianoglo a uitat cu desăvârșire. El, sau mai bine zis cei din spatele său, au cu totul alte griji acum.

Alex Cozer

PS: Nu exclud deloc că Morari, în urma presiunilor, va ajunge la o înțelegere cu noii șefi și se va uita rapid de acest nou conflict. Dar asta ar demonstra, încă o dată, cât de putred a rămas sistemul și cum, în continuare, se acționează la acest nivel. 

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

1 COMENTARIU

  1. Foarte trist si socant dar o vina mare o poarta cei care se considerau unionisti daca se uneai si mergeau impreuna nu permitea lui Dodon sa ajunga nici in Parlament si nici la Presedentie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here