Antrenorul german Juergen Klopp şi-a prelungit contractul cu echipa de fotbal FC Liverpool până în 2024, a anunţat vineri campioana en titre a Europei şi actualul lider al campionatului Angliei.

„Atunci când am fost sunat (să o antrenez pe Liverpool), în toamna lui 2015, am simţit că suntem perfecţi unul pentru celălalt. În orice caz, acum simt că am subestimat acest lucru. Doar cu convingerea deplină că colaborarea rămâne total complementară de ambele părţi voi fi în măsură să duc acest angajament până în 2024”, a declarat Klopp după semnarea noului acord, scrie Agerpres.

Sosit pe Anfield în octombrie 2015, fostul tehnician al Borussiei Dortmund, în vârstă de 52 ani, era legat de clubul englez până în 2022. Sub conducerea sa, „cormoranii” au ajuns până în finala ediţiei trecute a Ligii Campionilor, câştigată în faţa rivalei Tottenham (2-0), înainte de a cuceri şi Supercupa Europei, împotriva unei alte echipei engleze, Chelsea Londra, pe care a învins-o la loviturile de departajare (5-4).

FC Liverpool este liderul autoritar al actualei ediţii din Premier League, cu un avans de opt puncte faţă de ocupanta locului secund. Gruparea de pe Anfield a cucerit ultimul dintre cele 18 tilturi de campioană a Angliei din palmaresul său în sezonul 1989-1990.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here