Olanda a învins dramatic Rusia și s-a calificat în finala Mondialului feminin de handbal
Olanda s-a calificat în finala Campionatului Mondial de handbal feminin din Japonia, vineri, după ce a învins dramatic Rusia cu scorul de 33-32 (16-16), în prima semifinală a competiţiei.
Van der Heijden a marcat golul victoriei, cu 19 secunde înainte de final, iar Ana Viahireva a ratat ultima acţiune a Rusiei, scrie Agerpres.
Rusia, campioana olimpică en titre, a avut până în această fază victorii pe linie la Mondialul nipon. Echipa Rusiei, pregătită de spaniolul Ambros Martin, fost selecţioner al României, va juca pentru medaliile de bronz cu învinsa dintre Norvegia şi Spania. Rusia s-a clasat pe 5 la Mondialul de acum doi ani şi pe doi la Europeanul de anul trecut.
Olanda, medaliată cu bronz la Mondialul din 2017 şi la Europeanul de anul trecut (locul patru la JO 2016), a început mai bine meciul şi a condus în prima repriză de mai multe ori la două goluri, cu 3-1, 5-3, 6-4, 7-5, 8-6. Jocul a fost însă echilibrat şi Rusia a reuşit să întoarcă scorul după trei goluri consecutive (9-8), la pauză scorul fiind egal, 16-16.
În partea secundă, Olanda a avut de două ori avantaj de două goluri, 19-17 şi 20-18, apoi Rusia a condus la două goluri, cu 23-21, 24-22, 25-23 şi 26-24. Trei goluri consecutive ale batavelor au schimbat raportul de forţe, făcând ca Rusia să alerge pe final după egalare, iar Olanda a reuşit să profite de acest lucru şi să se impună cu 33-32.
În cealaltă semifinală se vor înfrunta Norvegia, finalista Mondialului din 2017 (pierdută în faţa Franţei) şi medaliata cu bronz la JO 2016, şi Spania, revelaţia turneului final din Japonia, după ce a încheiat pe 11 Mondialul din 2017.
Comentarii