Andrei Năstase: Dacă câștigam alegerile din Chișinău, Alexandru Slusari urma să fie ministru al Afacerilor Interne
Vicepreşedintele Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari, ar fi fost înaintat la funcția de ministru al Afacerilor Interne, dacă Andrei Năstase câștiga alegerile municipale.
Liderul Platformei DA a declarat în cadrul emisiunii Cotidianul LIVE că, în cazul în care el ar fi fost ales primar al municipiului Chișinău, funcția de ministru al Afacerilor Interne ar fi fost obținută de Alexandru Slusari.
„Era prima opțiune pe care o agreasem și cu colegii de la PAS. Sunt mai mult decât sigur că domnul Slusari ar fi făcut o treabă bună”, a declarat Năstase.
Președintele Platformei DA a pierdut alegerile municipale cu puțin peste 47% din voturi, iar candidatul PSRM, Ion Ceban, a devenit învingător cu 52,9% din voturi.
Comentarii