Avere misterioasă, scandal de estorcare și petreceri în Monaco și pe Coasta de Azur. Noul proprietar al Aeroportului Chișinău
Noul proprietar al Aeroportului Internațional Chișinău este miliardarul rus, Andrei Goncearenko, numit de presa rusă drept „oligarh din umbră”. Acesta a devenit noul proprietar al Aeroportului, după ce NR Investment Limited a renunțat la compania Avia-Invest – concesionarul Aeroportului Internațional Chișinău. Astfel, cele 95% din „Avia Invest” au trecut la compania „Komaksavia Airport Invest” Ltd, a oligarhului rus.
Despre Goncearenko este foarte rar menționat în presă. Până în 2013, acesta a ocupat funcția de director general adjunct al „Gazprom Invest Iug”, o companie fiică a companiei „Gazprom”. Presa mai scrie că a fost implicat într-un scandal de estorcare, iar cei care l-au denunțat au ajuns, ulterior, în vizorul organelor de drept, iar averea acestuia rămâne un mister chiar și pentru presa britanică, care a încercat să identifice sursele de venit ale acestuia, după ce a cumpărat cea mai scumpă casă din Londra.
Presa internațională scrie că, Andrei Goncearenko este deținătorul celei mai scumpe case din Londra – Hanover Lodge, pe care a achiziționat-o contra 120 de milioane de lire sterline. The Daily Mail scria în 2014 că, în doar trei ani, adică perioada 2011-2014, acesta a cheltuit 250 de milioane de lire sterline pentru imobiliare în Londra. Până în 2014, presa britanică nu a reușit să afle de unde Goncearenko a obținut astfel de fonduri.
Foto: The Guardian
În 2010, în publicațiile online au apărut informații conform cărora asistentul lui Andrei Goncearenko a oferit 1,5 milioane de dolari poliției pentru a opri verificarea „Газпромстройинжиниринг” (sistemul de inginerie al Gazprom). Compania a fost suspectată de evaziune fiscală de 800 de milioane de ruble. Aceasta a cerut combaterea acuzațiilor, dar ulterior nu au fost raportate alte evoluții.
În 2012, Andrei Goncearenko a fost menționat în mass-media în legătură cu construcția marelui complex comercial și expozițional „Lotus City” din Moscova.
În iulie 2013, Izvestia, citată de Kommersant, a scris că Goncearenko și subordonații săi ar fi estorcat 3 miliarde de ruble de la companii de construcții care executau comenzi pentru „Gazprom”. Aceștia nu ar fi plătit pentru munca prestată, banii ajungând în conturile companiilor afiliate lor. Ulterior, s-a scris că omul de afaceri Nikolai Prikhodko și fiul acestuia, care l-au raportat pe Goncearenko au ajuns sub controlul agenților operativi. Rezultatul cazului nu a fost menționat.
Andrei Goncearenko este cunoscut și ca unul dintre organizatorii și oaspeții frecvenți ai petrecerilor numite Russian Seasons la Monaco și de pe Coasta de Azur. În 2012, la o licitație de caritate organizată de modelul rus Natalia Vodianova, acesta a cumpărat un tablou de David Datuna, artist american originar din Georgia care trăiește în New York, contra 790 de mii de dolari, însă a achitat doar avansul.
Reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate au anunțat că analizează opţiunea depunerii unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Chicu, spunând că „acţionează vădit împotriva interesului naţional al Republicii Moldova”. De asemenea, aceștia spun că se vor depune o interpelare către Procuratura Generală prin care vor cere explicaţii cum a fost posibilă această tranzacţie în condiţiile în care, din informaţia publică, rezultă că posibilitatea de a ceda cotele şi capitalul Avia Invest este blocată şi în prezent.
La rândul lor, reprezentanții Platformei DA spun că, securitatea Republicii Moldova și a cetățenilor săi este pusă în pericol, iar Igor Dodon este un bun elev al fostului lider al democraților, Vlad Plahotniuc. Reprezentanții PPDA se arată indignați de faptul că Procuratura Generală și alte organe competente nu reacționează la concluziile și recomandările Comisiei de anchetă privind privatizările și concesionarea proprietății publice, condusă de deputatul Igor Munteanu.
De partea cealaltă, socialiștii și democrații au luat apă în gură și doar Adrian Candu a adus acuzații la adresa Guvernului Maiei Sandu cum că ar fi cedat Aeroportul Chișinău influenței Rusiei, prin nesecurizarea investitorilor.
Comentarii