Baronul Rothschild renunță la Aeroportul Internațional Chișinău
Nathaniel Rothschild, proprietarul companiei Avia-Invest – concesionarul Aeroportului Internațional Chișinău, a emis un nou comunicat de presă prin care susține că a renunțat la Aeroportul Chișinău.
NR Investments Ltd, un offshore din Guernsey, deţinut de baronul britanic Nathaniel Rothschild anunță că a cedat cota de 95% din compania din Cipru ce deține concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău.
„NR Investments Limited, vehiculul de investiții din Guernsey, Insulele Channel, confirmă că și-a cedat interesul pentru Komaksavia Airport Invest Ltd și nu mai deține interes indirect pentru Avia Invest SRL”, se spune în comunicatul emis duminică, 22 decembrie.
Amintim că, în luna august, NR Investments Ltd a anunțat că a finalizat procesul de cumpărare a cotei de 95% din Avia Invest SRL, compania care deține în concesiune a Aeroportul Internațional Chișinău. Se întâmplă chiar dacă președintele Igor Dodon dădea asigurări, în urma ședinței Consiliului Suprem de Securitate, că tranzacția este blocată și că Aeroportul va reveni în gestiunea statului.
Comentarii