Rusia a contestat formal excluderea sa de la competiţiile internaţionale pentru dopaj

Autor: , in Sport / 27 decembrie, 2019, 14:41

Agenţia rusă antidoping (RUSADA) a anunţat, vineri, că a trimis o scrisoare formală Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA) în care contestă excluderea Rusiei de la competiţiile sportive mondiale din cauza unei presupuse falsificări a bazei de date antidoping, transmit agenţiile internaţionale de presă.

”Mai multe documente au fost transmite Agenţiei Mondiale Antidoping. Printre acestea se află şi o notificare a dezacordului faţă de sancţiuni”, a precizat directorul general al RUSADA, Iuri Ganus.

Conform procedurii, AMA/WADA trebuie acum să sesizeze Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne.

Ganus a semnat această scrisoare după o decizie a instanţelor care conduc RUSADA, consiliul de supraveghere şi fondatorii săi, comitetele olimpice şi paralimpice ruse, scrie Agerpres.

Ganus se opune acestei contestaţii şi a indicat că a trimis o a doua scrisoare către AMA/WADA, în nume propriu, exprimându-şi poziţia personală.

”Regret să vă informez că am eşuat în eforturile mele de a schimba părerea (organismelor decizionale ale RUSADA) legată de notificare”, se arată în scrisoarea sa.

De mai multe săptămâni, şeful RUSADA a afirmat în public că autorităţile ruse sunt vinovate de acest scandal, cerând sprijinul preşedintelui Vladimir Putin în lupta sa contra trişorilor din sportul rus.

El a apreciat că orice contestare a sancţiunilor dictate de AMA/WDA va fi ”ineficace şi inutilă”.

Agenţia Mondială Antidoping a decis pe 9 decembrie să interzică participarea Rusiei pe o perioadă de patru ani la principalele evenimente sportive internaţionale, între care Jocurile Olimpice din 2020, 2022 şi Cupa Mondială de fotbal din 2022.

Agenţia a considerat că Rusia a ”manipulat” datele laboratorului antidoping de la Moscova care i-au fost transmise la începutul anului, o continuare a scandalului izbucnit în 2015, cu dezvăluirea unui dopaj instituţionalizat practicat din 2011, implicând înalţi funcţionari, agenţi secreţi şi probe de urină traficate.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X